Justiție

Voturi cumpărate la Drochia: Două persoane, condamnate pentru corupție electorală în 2024

post-img
imagine simbol
Sursa foto: Radio Moldova

Două persoane au fost condamnate pentru corupere electorală, după ce au influențat alegători în cadrul alegerilor prezidențiale din 2024 și al referendumului republican desfășurat în aceeași perioadă, anunță Procuratura Drochia.

În primul caz, pe parcursul lunii octombrie 2024, inculpata, în vârstă de 26 de ani, în raionul Drochia, dar și în alte unități administrativ-teritoriale, cu scopul coruperii electorale, având rol de executor, de comun cu alte persoane ale căror identitate se află în proces de stabilire, a oferit bani pentru a determina un alegător cu vârsta de 69 de ani să își exercite dreptul electoral în favoarea unei formațiuni politice concrete și pentru votul „NU” în cadrul referendumului.

Femeia a instalat pe dispozitivul electronic al alegătorului aplicația PSB (Promsvyzbank) cu deschiderea conturilor și depunerea în conturile respective a mijloacelor bănești în sumă de 10 000 lei, bani pe care în luna februarie 2025, i-a ridicat personal și transmis alegătorului ca recompensă pentru acordarea votului viciat.

Examinarea cauzei penale date în fond a avut loc în perioada octombrie 2025 – martie 2026 în Judecătoria Drochia sediul Central, care a și pronunțat sentința. Inculpata a fost condamnată la amendă penală în valoare de 750 unități convenționale, ceea ce constituie 37 500 lei.

În al doilea caz, a fost condamnată o femeie în vârstă de 60 de ani, care cu același scop infracțional, i-a trimis unui alegător în vârstă de 40 de ani, bani în sumă de 30 000 de ruble rusești prin intermediul aplicației PSB.

Inculpata a fost condamnată la amendă penală în mărime de 1000 de unități convenționale (50 000 lei), fiind încasate cheltuielile judiciare în sumă de 3640 lei.

Sentințele nu sunt definitive și sunt susceptibile de atac la curtea de apel.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter