Actualitate

Cartea "Evreii din Basarabia: Cine sunt ei?" a fost lansată la Chișinău de ambasadorul Republicii Moldova în Israel

video

Excelenta Sa, Alexandr Roitman, ambasadorul Republicii Moldova în Israel, a lansat cartea "Evreii din Basarabia: Cine sunt ei?". Lucrarea este o analiză documentată a istoriei evreilor din Basarabia şi se bazează pe studii ştiinţifice făcute în peste zece ani.

EXCELENŢA SA ALEXANDR ROITMAN, ambasadorul Republicii Moldova în Israel: „Cercetarea mea ştiinţifică din ultimii zece ani pentru teza mea de doctor a fost această temă "evreii din Basarabia" din secolul al XIX- lea şi ca să înteleg mai bine toate aceste procese am fost nevoit să studiez întreaga istorie a evreilor, de la apariţie până la dezvoltarea în teritoriul nostru şi continuarea acestui parcurs istoric chiar şi până în ziua de astăzi pentru că istoria nu se opreşte la viaţa noastră, ea continuă”: Cartea este o sinteză a ceea ce a reprezentat viaţa comunităţii evreieşti în secolul al XIX- lea în Basarabia, un subiect care ar fi trebuit abordat mai demult şi mai detaliat. ION GUMENAI, profesor universitar: „Să ne axăm pe ceea ce înseamnă spiritualitate, pe ceea ce înseamnă educaţie, cultură, deci un triumvirat care dă culoare tuturor comunităţilor existente pe faţa pământului”. IGOR CAŞU, istoric: „Eu am să mă refer în special la partea finală a cărţii care se referă la pogromurile din Basarabia. Domnul Roitman se opreşte comod cumva la 1903, acela este momentul cheie”. Lansarea cărţii a fost un moment special de dialog şi reflecţie, în care autorul a împărtăşit din cercetările sale şi a răspuns la întrebările zecilor de cititori. DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: „Eu cred că lucrarea "Evreii din Basarabia: cine sunt ei?" este una foarte actuală, este important să cunoaştem istoria plaiului nostru, să înţelegem mai bine lucrurile care s-au întâmplat în trecut şi în această ordine de idei, lucrarea vine să cimenteze oarecum acele lipsuri informaţionale care erau pe subiectul istoriei evreilor de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Alexandr Roitman este ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Israel din anul 2022.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter