Actualitate

Aeroportul Chișinău, în dificultate după sancțiunile aplicate companiei rusești Lukoil?

post-img
Aeroportul Internațional Chișinău, aprovizionat de Lukoil. Foto: CIJM 

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) și Aeroportul Internațional „Eugen Doga” vin cu o precizare privind situația furnizorului de combustibil LUKOIL în contextul sancțiunilor impuse de SUA companiei ruse. Potrivit Autorității Aeronautice Civile, acum, operațiunile de alimentare cu combustibil ale aeronavelor se desfășoară fără perturbări și fără impact asupra zborurilor programate.

„În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la impactul sancțiunilor internaționale asupra furnizorului de combustibil LUKOIL, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău informează următoarele: „Aeroportul și Autoritatea Aeronautică Civilă au fost notificate cu privire la măsurile restrictive impuse de către Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii, care urmează să intre în vigoare începând cu 21 noiembrie 2025, vizând entitățile din cadrul grupului LUKOIL", se arată într-o notă informativă a Autoritatea Aeronautică Civilă.

Totodată, se monitorizează îndeaproape situația și menținem un dialog permanent cu entitățile implicate, furnizorii de servicii de handling și operatorii aerieni.

Citește și: Se aliniază ANRE sancțiunilor SUA și UE împotriva Lukoil? Ce riscuri ar putea să fie pentru RM?

Aeroportul Internațional Chișinău colaborează cu toți partenerii operaționali pentru a asigura continuitatea zborurilor și confortul pasagerilor, iar măsuri preventive sunt analizate pentru a evita orice posibil impact ulterior.  Marți, Lukoil a anunțat intenția de a-și vinde activele din străinătate. După anunțul surpriză al sancțiunilor impuse de Statele Unite, Bulgaria, Germania și Ungaria au emis ipoteza unor excepții în ce privește opțiunile de menținere în funcțiune a unor active cu management autohton.

Trezoreria americană a inclus Rosneft, Lukoil și zeci de filiale pe lista entităților sancționate deja în ultimii trei ani, chemând Moscova să fie de acord, fără întârziere, cu o încetare a focului.

Citește și: UE se alătură sancțiunilor americane impuse Rusiei

Potrivit unei  investigații jurnalistice  realizată de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, Lukoil Moldova este unul dintre principalii importatori de produse petroliere în Republica Moldova. Instituțiile de stat ale Republicii Moldova, în frunte cu Parlamentul, Guvernul și structurile de forță, au cumpărat produse petroliere de la compania rusească ÎCS SRL Lukoil-Moldova în valoare de aproape jumătate de miliard de lei de la începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei până la sfârșitul anului 2025. 

Preferința autorităților centrale de la Chișinău pentru subsidiara unuia dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al Federației Ruse se explică prin legislația cu privire la achiziții.

Absolut toate instituțiile statului - pornind de la Parlament, Guvern și terminând cu primăriile sătești din Republica Moldova, inclusiv întreprinderile de stat - umplu buzunarele subsidiarei unuia dintre cei mai mari contribuabili din Federația Rusă. Numai Ministerul Afacerilor Interne și cele 11 instituții subordonate au achiziționat în 2022-2023 produse petroliere de la gigantul rusesc în valoare de 203 milioane de lei.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter