Secretarul de Stat american, Antony J. Blinken a felicitat românii de pretutindeni cu ziua națională. Într-un mesaj postat de Ambasada Statelor Unite ale Americii de la București, înaltul oficial a punctat că vizita de la Bucureşti reprezintă forţa cooperării strânse şi continue dintre SUA și România.
„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român la sărbătorirea Zilei Marii Uniri şi comemorarea unirii ţării dumneavoastră în urmă cu peste 100 de ani.
Acest an este unul special, când marcăm 25 de ani de parteneriat strategic între Statele Unite şi România. Relaţia noastră este puternică fiindcă este construită pe valori împărtăşite şi pe un angajament comun faţă de pacea şi prosperitatea cetăţenilor noştri şi a oamenilor din întreaga lume.
Vizita mea la Bucureşti la începutul acestei săptămâni ilustrează forţa cooperării noastre strânse şi continue în multe aspecte, inclusiv al securităţii, în timp ce rămânem uniţi cu Aliaţii şi cu partenerii noştri ca răspuns la războiul brutal şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei. Le doresc românilor o zi naţională foarte fericită şi aştept cu interes să facem parteneriatul nostru şi mai puternic în anul care urmează”, a menționat Blinken în mesajul său de felicitare.
Pe ce alte date a fost în trecută sărbătorită ziua României, ce obiceiuri și tradiții au românii de această zi specială, ce manifestări sunt planificate azi, care sunt regulile de acces și zona restricțiilor rutiere, toate în articolul următor.