Vladimir Beşleagă a fost petrecut astăzi pe ultimul drum cu onoruri militare. Trupul neînsufleţit al scriitorului a fost depus, de dimineaţă, la Palatul Naţional "Nicolae Sulac", unde a avut loc un miting de doliu. Sute de oameni, printre ei prieteni, rude, cititori, precum şi oficiali de rang înalt, au venit cu flori pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Ceremonia funerară a început de dimineaţă, la ora 09 şi 30 de minute. Sicriul cu trupul neînsufleţit al scriitorului Vladimir Beşleagă a fost depus la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" de garda de onoare a armatei naţionale.
În incinta Palatului Naţional din Chişinău au fost expuse distincţiile pe care le-a primit Vladimir Beşleagă de-a lungul vieţii şi au fost citite fragmente din operele regretatului scriitor.
MIHAELA PERCIUN, prietenă a familiei: „Sunt o mare prietenă a lui şi o confidentă şi l-am considerat părintele meu spiritual şi el m-a considerat fiica lui. Eu am să regret, cred că, toată viaţa, pierderea aceasta, pentru că aşa oameni, rar se întâlnesc în viaţă.”
ALEXANDRU ARSENI, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova: „Spiritul lui de creaţie, înnăscut, el a ştiut să-l prezinte, să-l cultive între noi deputaţii poporului. Atunci când apăreau probleme. Dar asta este viaţa. El tot timpul venea cu liniştea lui, cu blândeţea, şi dădea soluţii.”
MIHAI GHIMPU, preşedinte, PL: „Împreună am adus limbă şi alfabet, independenţa, tricolorul, tot ceea ce aparţine neamului românesc pentru a face următorul pas pentru unirea cu ţara mamă, România.”
IULIAN FILIP, scriitor: „Scriitorul trece în cărţi, trece în opere. Se duce la domnul, dar trece în opere. Şi deacum e vrednicia cititorilor. Beşleaga ne-a lăsat acest model de ce să faci cu viaţa ta, dacă ai norocul, şi o trăieşti.”
„Sigur, este o pierdere uriaşă, dar este un om, care rămâne pe raftul întâi, cel mai de sus raft al literaturii noastre, cu câteva romane, absolut magistrale”.
Astăzi, în Republica Moldova a fost zi de doliu național. La ceremonia funerară a participat şi preşedintele Maia Sandu.
Vladimir Beşleagă a fost înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău. Scriitorul a fost deputat în primul Parlament şi semnatar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. Este considerat unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului al XX-lea, remarcându-se prin lupta pentru limba română. A debutat în 1956 cu volumul de proză pentru copii "Zbânțuilă", iar romanul psihologic "Zbor frânt" a fost cel care l-a consacrat.
Vladimir Beşleagă a avut şi câteva disctinţii, "Scriitor al Poporului" și "Ordinul Republicii", iar pe ultima a ales să o returneze. Scriitorul s-a născut pe 25 iulie 1931, în localitatea Mălăiești din raionul Grigoriopol.