TV Network
Canalele TVR
Actualitate

CSP a anunţat concurs pentru funcția de procuror general al R. Moldova

CSP a anunţat concurs pentru funcția de procuror general al R. Moldova

Consiliul Superior al Procurorilor a anunţat astăzi concurs pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova. Candidaţii pot depune dosarele până în 22 noiembrie. Postul a devenit vacant după ce presedintele Maia Sandu a semnat decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție.

Şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor s-a desfăşurat cu uşile închise. După mai bine de șase ore de discuții, membrii CSP au anunțat concursul pentru funcţia de procuror general care trebuie să întrunească un şir de condiţii.


ANGELA MOTUZOC, preşedintele CSP: „Are experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului obținut în jurisdicția R. Moldova sau jurisdicție străină. Deține cetățenia R. Moldova. Cunoaşte limba română. Se bucură de o reputație ireproșabilă; anterior nu i-a fost constatată vinovăția pentru săvârșirea unei infracțiuni”.


Membrii CSP au aprobat si regulamentul cu privire la modul de organizare și desfășurare a concursului.


VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiţiei: „Candidaţii urmează a trece şi prin procedura de vetting. dacă aceştia corespund şi criteriilor de integritate etică financiară. Ulterior, CSP va propune candidatura, respectivă, câştigătoare spre numire preşedintelui Republicii Moldova. - În jumătate de an vom avea procuror general? - Trebuie să avem, deoarece, şi potrivit legii, şi funcţia trebuie suplinită în termen de şase luni de zile”.


Funcţia de procuror general a devenit vacantă pe 6 octombrie. Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcţia de procuror general prin decretul preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Avocaţii lui Stoianoglo au anunţau că au contestat decretul în instanţă. Alexandr Stoianoglo este cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. El respinge toate acuzaţiile.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter