Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat miercuri dimineață că procesul de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc se desfășoară conform procedurii legale și că autoritățile moldovenești așteaptă decizia celor elene. Pe 28 august, Curtea de Apel din Atena și-a dat acordul pentru extrădarea oligarhului, acum urmează să se pronunțe Ministerul Justiției din Atena.
„Urmează să fim notificați în mod oficial de către Ministerul Justiției al Republicii Elene privind confirmarea, validarea hotărârilor instanților judecătorești legate de extradarea acestei persoane. Din momentul în care vom obține notificarea oficială din partea Ministerului Justiției al Republicii Elene, vom informa organelele responsabile pentru organizarea procesului de aducere a persoanei”, a spus ministra Mihailov-Moraru.
Oficiala a mai afirmat că nu există un termen expres prevădut de lege privind extrădarea, dar se știe că Ministerul Justiției al Republicii Elene este la curent cu toate aceste proceduri. „Din momentul în care vom fi notificați oficial, pachetul cu acte se redirecționează Ministerului Afacerilor Interne, care, în colaborare cu omologii eleni, vor organiza transportul în ziua când urmează să fie adus (Vladimir Plahotniuc – n.r). Ministerul Justiției va pregăti condițiile privind plasarea persoanei în penitenciar.”
Citește și: /VIDEO/ Plahotniuc a fost adus, la solicitarea magistraților eleni, în instanță
Pe 28 august, Vladimir Plahontiuc a fost transportat în fața Curții de Apel din Atena, unde a fost examinată cea de-a doua solicitare a autorităților de la Chișinău privind extrădarea. Autoritățile moldovenești au remis până în prezent trei cereri de extrădare.
Ulterior, în aceeași zi, avocatul oligarhului, Lucian Rogac, a anunțat că „în urma examinării documentelor din dosar și a acordului lui Vlad Plahotniuc de a fi extrădat, judecătorii Curții de Apel din Atena s-au pronunțat pentru extrădarea acestuia”.
„De acum încolo, ministerele Justiției din Grecia și Republica Moldova urmează să se ocupe de procedurile tehnice și logistice, care se impun în asemenea cazuri”, a precizat Lucian Rogac.