Câteva fragmente de dronă au fost găsite astăzi la jumătate de kilometru de frontiera cu Ucraina, în apropierea localităţii Etulia-Vlădiceni, raionul Vulcăneşti. Accesul în zonă a fost restricţionat iar autoritățile au inceput o anchetă. Cu mai multe detalii vine reportera TVR MODLOVA Mădălina Cociu.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, fragmentele de dronă militară distruse au fost găsite la ora 14:15, la aproximativ 500 de metri de linia frontierei moldo-ucrainene.
Reprezentnații autorităţilor au venit imediat la faţa locului, iar accesul în zonă a fost restricţionat. Resturile de dronă sunt analizate de specialişti și nu au fost depistate deocamdată riscuri de explozie sau contaminare.
Deocamdată nu se cunoaşte provenienţa fragmentelor de dronă. Reamintim că, acesta este al treilea caz când fragmente de dronă au fost descoperite pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul anului 2024.
Ultimul incident a avut loc pe 17 februarie.
Atunci, o bucată de dronă rusească a explodat pe un câmp din sudul Republicii Moldova, formând un crater.