Un bărbat de 35 de ani a fost salvat de la înec, după ce a intrat, în stare de ebrietate, în lacul din parcul "Valea Morilor", din Chişinău.
Din fericire, salvatorii au intervenit prompt şi au reuşit să-l scoată pe bărbat din apă, iar acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. De aceea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează că scăldatul după consumul băuturilor alcoolice este extrem de periculos. Alcoolul încetinește capacitatea de reacție, afectează coordonarea mișcărilor și crește considerabil riscul producerii unor incidente grave.
LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă, IGSU: În primul rând să nu meargă la scăldat în locuri neautorizate, acele bazine acvatice care nu sunt dotate cu staţii de salvare. De asemenea, nu este indicat consumul de băuturi alcoolice pentru că în cazul în care le consumăm, ne punem viaţa în pericol, atunci când intrăm în bazinul acvatic din preajmă. De asemenea, o atenție sporită este acordată minorilor.