Sistemele digitale de operare ale legislativului vor fi modernizate, după ce Parlamentul Republicii Moldova a semnat în luna iulie curent Acordul cu Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare privind implementarea Proiectului „Suport pentru Parlamentul Republicii Moldova în vederea modernizării sistemelor sale digitale de operare și a facilitării schimburilor inter pares cu Serviciul Parlamentar Elvețian”. Despre implementarea proiectului s-a discutat la întrevederea secretarului general al Parlamentului, Igor Talmazan, cu directorul Biroului de Cooperare Elvețian în Republica Moldova, Guido Beltrani.
„Acest proiect este destinat atât instituției parlamentare, cât și cetățenilor, care vor beneficia de activitatea eficientă a legislativului. Noi suntem cointeresați în cooperarea cu partenerii de dezvoltare pentru a implementa noi practici. Un stat este puternic atunci când are instituții puternice”, a menționat secretarul general al Parlamentului, Igor Talmazan.
Scopul proiectului este îmbunătățirea transparenței activității legislativului. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova urmează să-și consolideze capacitățile instituționale prin modernizarea echipamentului IT de stocare a informației. La fel, în baza unei colaborări cu Serviciul Parlamentar Elvețian va fi organizat un atelier de lucru, iar unii funcționari vor merge în vizită de studiu la Parlamentul elvețian pentru transfer de bune practici.
Acordul va fi implementat până în anul 2025 și este parte integrantă a Programului Elvețian de Cooperare, în cadrul unui proiect mai amplu – „Consolidarea Democrației Parlamentare în Moldova” (PADEM).