UPDATE: Doi funcționari publici și cinci reprezentanți ai unor companii au fost reținuți astăzi în urma a peste 60 de percheziții desfășurate de angajații CNA și procurorii mun. Chișinău. Descinderile au avut loc în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de corupție comise de responsabili de procesele de achiziții publice în complicitate cu mai mulți agenți economici.
Potrivit probelor, responsabili ai Direcției generale mobilitate urbană a Consiliului Municipal Chișinău ar fi primit sistematic, în perioada anului 2024, bunuri, avantaje și/sau bani, de la diverse persoane fizice și juridice, pentru atribuirea contractelor de achiziții publice. Este vorba despre contracte privind efectuarea lucrărilor de construcție sau reparație a trotuarelor, carosabilului pentru transportul public, accesului către curți etc.
De asemenea, în schimbul unor remunerații ilicite, bănuiții perfectau actele permisive pentru lucrările indicate și asigurau recepționarea finală a obiectelor. Valoarea comisionului perceput constituia circa 10-15% din valoarea acestor contracte.
Au fost identificate și documentate cel puțin 20 de episoade de fraudare a achizițiilor publice, cu implicarea persoanelor publice, juridice/agenților economici și reprezentanții acestora - administratori, fondatori, angajați, etc.
În cadrul perchezițiilor efectuate la birourile și domiciliile bănuiților, au fot ridicate mai multe probe relevante pentru urmărirea penală, inclusiv acte, înscrisuri de ciornă și sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită.
În prezent, Centrul Național Anticorupție sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău continuă acțiunile de documentare în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii acestora la răspundere penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.
Știre inițială: Centrul Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău desfășoară peste 60 de percheziții în dosare de corupție în mai multe localități din țară, inclusiv în mun. Chișinău. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.
Potrivit acesteia, sunt vizate acțiunile ilicite ale unor funcționari responsabili de efectuarea procedurilor de achiziții publice, dar și ale unor agenți economici.
Primarul Ion Ceban a declarat duminică seara că se așteaptă la acțiuni „de intimidare” asupra colegilor săi. „Direcția Transport, Direcția Comunal Locativă, inclusiv Primăria Municipiului Chișinău urmează a fi asaltată, pentru a discredita instituția Primăriei și, nemijlocit, oameni care fac parte din Mișcarea Alternativa Națională”, a spus Ceban.
Astăzi dimineață, primarul revenit cu un nou video, în care a anunțat despre petrecerea descinderilor „la unii colegi”.
Ceban acuză că Partidul Acțiune și Solidaritate de aceste acțiuni. De partea cealaltă, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat aceste declarații drept „aberații politice”, scrie Europa Liberă.
Vom reveni cu detalii...