Șeful Direcției plăți în avans din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Ștefan Eremia, a fost adus la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, după ce a fost reținut într-un dosar penal privind fapte de trafic de influență. Funcționarul respinge acuzațiile care i se aduc, scrie TV8.
„Nu am luat niciun ban. I-am declarat la ANI”, a declarat acesta.
Întrebat de jurnalista TV8, Camelia Ciornocan, despre banii găsiți în cutiile de încălțăminte, Eremia a fost de acord că oaspeții de la nuntă au fost „generoși” și „mulți”.
„-Totuși ați avut oaspeți generoși la nuntă. -Da, și mulți”, a spus funcționarul.
Potrivit procurorului pe caz, Victor Cazacu, reținerea a avut loc în baza denunțului agentului economic.
„Astăzi a fost susținut în fața judecătorului de instrucție demersul de aplicare a măsurii preventive în privința persoanei învinuite. Ultimul este acuzat de comiterea a două episoade ale infracțiunii de trafic de influență. Potrivit probelor, ultimul este acuzat pentru faptul că a pretins și primit de la reprezentantul unui agent economic o sumă de bani în valoare totală de 130.000 de lei pentru a influența persoanele responsabile din cadrul AIPA în vederea facilitării și urgentării acordării unei subvenții de 500 mii lei”, a declarat acesta.
Referitor la banii din cutii, procurorul a precizat că mijloacele financiare au fost ridicate de la o persoană din cercul familial apropiat al învinuitului, inclusiv suma de 2,5 milioane de lei. Banii vor constitui obiectul unor investigații financiare paralele pentru a stabili proveniența acestora, iar învinuitul riscă să rămână fără aceștia dacă va fi găsit vinovat.
Ștefan Eremia a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
TVR Moldova a scris pe 5 august, că Ștefan Eremia, șeful Direcției monitorizare, inspecție și control din cadrul AIPA, a fost reținut pentru trafic de influență. El este bănuit că ar fi pretins și primit 130.000 de lei pentru a influența acordarea unei subvenții.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, oamenii legii au documentat transmiterea unor sume de bani de către suspect către terțe persoane. În urma perchezițiilor, au fost ridicați 2,5 milioane de lei ținuți în cutii pentru pantofi. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul Centrului Național Anticorupție.
Ștefan Eremia deține funcția de șef al Direcției monitorizare, inspecție și control din cadrul AIPA din 2023 și până în prezent. În perioada 2018–2022, Ștefan Eremia a ocupat funcția de șef al Serviciului Teritorial Hâncești al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), cu sediul în satul Bozieni, municipiul Hâncești.
El a trecut în declarația de avere milioane de lei din donații și cadouri de nuntă pentru anul 2025.