Social

„Puțin peste nota 3”. Testările arată rezultate extrem de modeste la matematică

post-img
Rezultate modeste la matematica

Potrivit raportului publicat de către Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare, peste 60% dintre elevii care au participat la testarea tematică din noiembrie 2024 au obţinut un punctaj negativ la matematică. Nota medie obţinută de elevii înscrişi la examen a fost puţin peste nota trei.

Testările au fost organizate în perioada 27-28 noiembrie 2024, iar peste 18.000 de elevi din peste 400 de şcoli au participat benevol la două probe – matematică şi limba română. 

Raportul publicat de Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare arată că elevii s-au descurcat foarte bine la limba română, iar rata de promovare a fost de peste 85% pentru cei din clasa a opta și de peste 95% pentru cei din clasa a noua. 

În schimb, la matematică, rata de promovare a fost de 37% pentru elevii din clasa a opta şi de puţin peste 40% pentru cei din clasa a noua. Doar 1,3%, respectiv 0,8% au reuşit să obţină note de nouă sau zece. Nota medie obţinută la această materie a fost de 3,56 pentru clasa a opta şi 3,88 pentru clasa a noua.

Rezultate testare tematică: 14.781 de elevi înscrişi la limba română; 18.212 elevi înscriși la matematică

Limba română: 85,1% rata de promovare pentru clasa a VIII-a; 95,6% rata de promovare pentru clasa a IX-a

Matematică: 37% rata de promovare pentru clasa a VIII-a, 44% rata de promovare pentru clasa a IX-a.

Nota medie la matematică: 3,56 pentru clasa a VIII-a; 3,88 pentru clasa IX.

Rezultatele arată că peste jumătate dintre elevii participanţi au probleme foarte mari la matematică.

Anatol Gremalschi, profesor universitar: „Nu ar trebui să fie pentru noi o surpriză acest lucru, deoarece trei evaluări la rând Pisa, evaluări internaţionale, arătau foarte clar că elevii noştri sunt cam la 40-50% sub limita minimă admisibilă, atât la alfabetizare, cât şi la matematică şi la ştiinţe. Între evaluările interne, pe care le fac instituţiile de învăţământ şi evaluările externe, în cazul nostru evaluări internaţionale, discrepanţa este enormă”. 

Perseverenţa și învăţarea prin metode adaptate vremurilor actuale ar putea fi soluţiile pentru îmbunătăţirea rezultatelor la matematică.

Natalia Bega, profesor matematică: „Matematica este un obiect cumulativ. Asta înseamnă că necesită un exercitiu constant. Astfel, dacă nu se exersează periodic, se pierd pe parcurs abilităţile şi o mare parte din conceptele de bază elevii nu le cunosc”.

Marina Tătaru, profesor matematică: „Eu i-am aşezat aşa pe elevi în bănci astfel încât să se ajute unii pe alţii. Cel un pic mai bun să-l ajute pe cel puţin mai slab ca să aibă rezultate bune toţi. Noi ne dorim ca toţi elevii să susţină foarte bine examenele şi să meargă la instituţiile pe care şi le doresc”.

La începutul lunii februarie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat campania „Matematica de la egal la egal”. Peste 600 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a vor deveni mentori pentru colegii lor de gimnaziu şi îi vor pregăti pentru examenele la această materie.

Maia Dobzeu, director liceu: „Avem selectaţi doi copii care s-au înscris benevol. Este un voluntariat şi profesori coordonatori care vor urmări, îi vor ajuta şi se vor implica de asemenea. Sper să se implice şi ceilalţi profesori, care nu s-au înscris în campanie, dar care vor binevoi să-i ajute pe copii la susţinerea examenelor de gimnaziu”.

Anatol Gremalschi, profesor universitar: „Cred că aici factorul principal este exemplul personal. Foarte mulţi elevi care se simt intimidaţi, în opinia lor, de complexitatea matematicii, o vor percepe mai uşor când vor vedea că propriii lor colegi fac faţă acestor cerinţe şi ating anumite succese”.

Pe 27 februarie, Agenția pentru Curriculum și Evaluare va organiza o sesiune de pretestare la matematică pentru elevii din clasa a noua. 

După afişarea rezultatelor, elevii cu rezultate slabe vor beneficia de lecţii suplimentare gratuite care să-i ajute la promovarea examenului de absolvire.

Reporter: Sorina Golovatiuc
Imagine: Dumitru Lupu

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor