Securitatea regională, interconectarea energetică şi avansarea cât mai rapidă în procesul de negocieri cu Uniunea Europeană. Sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul întrevederii de la Bucureşti a ministrului de Externe de la Chişinău, Mihai Popșoi, cu omologul său din România, Luminița Odobescu. Este prima deplasare în afara țării a vicepremierului Popşoi după preluarea portofoliului de la Externe.
LUMINIȚA ODOBESCU ministrul Afacerilor Externe, România: „România va continua să sprijine Chișinăul ferm în tot acest proces. Nu mă refer aici doar la sprijinul nemijlocit și permanent, la nivel politic, avem în vedere și sprijinul tehnic între autoritățile competente din diverse domenii, în funcție de necesități.”
MIHAI POPȘOI ministrul Afacerilor Externe, Republica Moldova: „Vom accelera ritmul, astfel încât să ne concentrăm pe organizarea ședinței comune a Guvernelor, pe o rundă de consultări politice la nivel MAE și pe ediția a cincea a reuniunii platformei de sprijin pentru Republica Moldova, creată datorită României, Franței, Germaniei, și inclusiv următoarea reuniune la nivel trilateral între Republica Moldova, România și Ucraina.”
Ambii oficiali au reiterat importanța securizării viitorului european al Republicii Moldova prin coordonarea eforturilor Bucureștiului și Chișinăului, astfel încât procesul de aderare să fie sustenabil și durabil. Un alt subiect abordat ţine de securitatea regională, în contextul războiului dus de Rusia în Ucraina, precum şi necesitatea consolidării interconexiunilor energetice, infrastructurii comune şi atenuarea războiului hibrid.
LUMINIȚA ODOBESCU ministrul Afacerilor Externe, România: „Ultimii doi ani au fost extrem de dificili pentru administrația de la Chișinău, confruntată cu un val nemaiîntâlnit de acțiuni de destabilizare și provocări. Vedem încercări de manipulare și diverse acțiuni vizibil orchestrate din exterior. Chișinăul a rezistat și va rezista. Își consolidează capacitățile instituționale, este în plin proces de reforme și mai ales este ferm ancorată în parcursul său european.”
MIHAI POPȘOI ministrul Afacerilor Externe, Republica Moldova: „Ultimii doi ani au fost pentru Republica Moldova o mare provocare, dar și o oportunitate de a se transforma pozitiv pe calea integrării europene. În acest proces am beneficiat de asistență masivă din partea României în dezvoltarea, modernizarea și reziliența statului nostru.”
Pe parcursul vizitei, şeful diplomaţiei de la Chişinău are planificate întrevederi cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Comisiei pentru Politică Externă, Senatul României, Titus Corlățean.