Cetățenii Republicii Moldova au tot mai puțină încredere în justiție și își caută dreptatea la Strasbourg. Republica Moldova a ajuns în topul statelor membre ale Consiliului Europei după numărul de plângeri, pe cap de locuitor, depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit unei analize a Centrului de Resurse Juridice de la Chişinău, în anul 2025, împotriva Republicii Moldova au fost depuse 468 de cereri, cu aproape 30 la sută mai multe decât în anul precedent.
În 2025, cetățenii Republicii Moldova s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului de aproape cinci ori mai des decât media europeană. Raportat la numărul de locuitori, Republica Moldova s-a situat pe locul patru dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei.
ALEX MACOVEI, jurnalist, TVR MOLDOVA: În 2025, majoritatea plângerilor depuse împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au vizat dreptul la un proces echitabil, protecția proprietății și viața privată. Cele mai multe încălcări constatate s-au produs la nivel național între 2009 și 2015. Până la sfârșitul anului trecut, țara a fost obligată să achite despăgubiri de peste 23 de milioane de euro.
Potrivit Centrului de Resurse Juridice din R. Moldova, problema principală nu este numărul cererilor ajunse la CEDO, ci repetarea acelorași tipuri de încălcări ale legii, de la un an la altul, ceea ce ar indica deficiențe sistemice.
CAROLINA BAGRIN, director de program la CRJM: Eu cred că este un semnal de alarmă şi ar trebui să fim atenți ce nu funcționează şi să prioritizăm reformele sau modificările pe care trebuie să le facem pe acest segment. Dar, iarăşi, nu numeric este cea mai gravă, ci să ne uităm pe tipologia încălcărilor. Dacă vedem că an de an se încalcă acest aspect, înseamnă că aici este problema şi acest segment ar trebui să fie segmentat.
Blocarea sau încetinirea reformelor în domeniul justiției poate duce la creșterea numărului de plângeri adresate Curții de la Strasbourg.
ALEXANDRU TĂNASE, constituţionalist: Asta înseamnă că cetăţenii au tot mai puţină încredere în justiţie şi îşi caută dreptatea în altă parte decât în sistemul judiciar moldovenesc. Noi trebuie să înţelegem că, de fapt, Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un mecanism subsidiar. În mod normal, drepturile omului trebuie să fie apărate în instanțele de drept comun din R. Moldova. Şi aici avem o problemă. Există dosare care durează ani de zile pentru că nu există judecători numiţi. Reformele care au fost începute, o parte au fost suspendate.
Chiar dacă se află pe locul patru în Europa, raportat la numărul de locuitori, ca număr total de cereri transmise în 2025 către Curtea de la Strasbourg, R. Moldova ocupă locul 18, din 46 de state. Clasamentul este condus de Turcia, cu 6.743 de cereri. Pe locul patru se află Ucraina, cu 3.303 plângeri, urmată de România, care a depus aproape 2.000 de cereri. CERERI CĂTRE CEDO 1. TURCIA - 6473 2. POLONIA - 3303 3. ITALIA - 2421 4. UCRAINA - 2299 5. ROMÂNIA - 1962 18. R. MOLDOVA - 468
Curtea Europeană a Drepturilor Omului este o instanță internațională care intervine atunci când cetățenii consideră că drepturile lor nu au fost protejate în instanțele naționale.