Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, va examina pe 19 mai, a două zi după turul doi al scrutinului prezidențial din România, cererea lui George Simion privind anularea interdicției de intrare în Republica Moldova. În 2023, Inspectoratul General pentru Migrație și Azil a constatat că liderul AUR ar prezenta pericol pentru securitatea națională a Republicii Moldova și a prelungit cu cinci ani statutul de persoană indezirabilă, de la 2 octombrie 2023 până la aceeași dată a anului 2028.
Examinarea cererii lui George Simion are loc în contextul în care, în urma primului tur al alegerilor prezidențiale de pe 4 mai 2025 din România, liderul AUR s-a clasat pe primul loc, cu aproximativ 40,94% din sufragii. Astfel, el a acces în turul doi, stabilit pentru 18 mai, unde se va confrunta cu candidatul independent Nicușor Dan, care a obținut 20,99%.
În februarie 2024, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea lui George Simion împotriva Inspectoratului Național pentru Migrație. Simion ceruse în instanță anularea deciziei din septembrie 2023 prin care i-a fost prelungit cu încă cinci ani statutul de persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova.
Avocatul lui Simion, Iulian Rusanovschi, a declarat în instanță că „nu au existat şi nu există probe şi circumstanţe care ar determina organele abilitate să emită astfel de decizie”.
Citește și: Ce se întâmplă cu interdicțiile R. Moldova în cazul în care Simion câștigă prezidențialele?
TVR Moldova a solicitat opinia experților în domeniul dreptului să explice eventuala situație dintre George Simion și Republica Moldova.
Profesorul de drept constituțional Nicolae Osmochescu a declarat că, în eventualitatea câștigării scrutinului prezidențial, situația lui George Simion va fi soluționată pe cale diplomatică.
„Interdicțiile vor fi anulate și atât. Ministerul Afacerilor Externe al României va remite Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova o notă în care va solicita ridicarea interdicțiilor. Ulterior, autoritățile moldovenești vor emite un act prin care va fi anulată interdicția”, a spus Nicolae Osmochescu.
Profesor universitar Alexandru Arseni a opinat că, mai întâi, autoritățile Republicii Moldova ar trebui să stabilească dacă există temei juridic pentru interdicțiile aplicate lui George Simion.
„În eventualitatea câștigării alegerilor prezidențiale de către George Simion, acesta va deține un alt statut, altă calitate, și cazul său urmează să fie revizuit, fie anulat complet”, a spus Alexandru Arseni.
Un alt expert în drept constituțional, care cunoaște foarte bine problema, dar care a solicitat anonimatul, a calificat interdicțiile respective „destul de riscante”.
„Nu era cazul să fie menținute. Relațiile dintre două state nu pot depinde de o situație de moment. În cazul în care Simion va deveni președinte, situația va fi soluționată cu certitudine pe cale diplomatică și foarte rapid”, a subliniat sursa citată.