TVR Bref

Astăzi, la ora 10:00, parlamentul se convoacă în ședința de constituire

post-img
Ședința va fi prezidată de decanul supleant de vârstă din noua componență a Parlamentului, Zinaida Greceanîi

Se convoacă prima ședință a Parlamentului ales; PSRM își face fracțiune separată; fostul judecător percheziționat este Eugeniu Pșenița din Edineț; Vladimir Plahotniuc execută arest preventiv în celelalte trei dosare.

Astăzi, la ora 10:00, parlamentul se convoacă în ședința de constituire

Astăzi, 22 octombrie, ora 10:00, o nouă legislatură își începe activitatea prin ședința de constituire a Parlamentului. Ședința va fi prezidată de decanul supleant de vârstă din noua componență a Parlamentului, Zinaida Greceanîi. La ședință vor participa președinta Republicii Moldova, deputații aleși, membrii Curții Constituționale, membrii Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău. În debutul ședinței, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, va prezenta raportul privind rezultatele alegerilor și validarea mandatelor deputaților aleși. În cadrul acesteia, șefa statului va susține un discurs în plenul Legislativului. Tot în prima ședință, deputații vor alege președintele Parlamentului, precum și organele sale de conducere și de lucru.


PSRM își face fracțiune separată și se declară aliat cu un grup parlamentar european defunct

Partidul Socialiștilor anunță că formează în Parlament propria fracțiune după ce fostul său aliat electoral, PCRM, a decis să aibă fracțiune separată pe 18 octombrie. Potrivit unei declarații adoptate de Consiliul republican al formațiunii, adoptate marți, socialiștii intenționează să își consolideze relațiile cu partidele europene care susțin „demnitatea națională” și „dreptatea social” – inclusiv cu grupurile „Identitate și Democrație” și „Patrioții pentru Europa”. De fapt, Grupul „Identitate și Democrație” (ID) nici nu mai există. În precedentul parlament european, grupul cu pricina a inclus partide de extremă dreaptă precum formațiunea franceză Adunarea Națională a lui Marine le Pen, cea italiană Liga a lui Matteo Salvini sau Partidul Libertății austriac. După alegerile din 2024, acest grup s-a dezintegrat și majoritatea partidelor din componența sa au intrat în noul grup „Patrioți pentru Europa” (PfE).

Un fost judecător de la Edineț este cercetat pentru trafic de influență. Despre cine este vorba?

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat, marți, percheziții la domiciliul, în automobilul și biroul unui fost președinte interimar al Judecătoriei Edineț. Acțiunile au fost desfășurate într-un dosar penal de trafic de influență. Numele magistratului este Eugeniu Pșenița, potrivit surselor TVR Moldova. Fostul judecător este cercetat în același dosar în care mai figurează un avocat, doi intermediari și un procuror. Toți acești indivizi voiau să obțină pentru o persoană urmărită penal într-un caz de migrație ilegală o măsură preventivă mai blândă. Fostul președinte interimar ar fi pretins prin intermediari bani pentru a influența foști colegi de-ai săi din Judecătoria Edineț să înlocuiască măsura preventivă a arestului unui învinuit cu una mai blândă – eliberarea provizorie sub control judiciar pentru 60 de zile, se menționează în comunicatul CNA.

De ce este nevoie de arestul concomitent al lui Platotniuc în cele 4 dosare? Răspunsul Procuraturii

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis solicitarea procurorilor și au dispus plasarea lui Vladimir Plahotniuc în arest preventiv pentru 30 de zile în cele trei dosare aflate în faza de urmărire penală– un episod din frauda bancară, dosarul „Metalferos” și cauza privind blanchetele pentru pașapoarte. Procurorul pe caz, Victor Cazacu, a argumentat necesitatea aplicării arestului preventiv în dosarele aflate în etapa de urmărire penală, invocând mai multe riscuri asociate: „Riscul eschivării, riscul comiterii de noi infracțiuni, riscul de influențare a mersului urmării penale, în conexiune cu gravitatea faptelor incriminate. În cazul lui Plahotniuc, considerăm că sunt întrunite cumulativ toate aceste riscuri”, a subliniat el. Procuratura Anticorupție a precizat pentru TVR Moldova că a cerut prelungirea arestului preventiv în celelalte cauze penale, întrucât acestea reprezintă dosare distincte și vizează infracțiuni diferite. Pe 20 octombrie, instanța a prelungit cu 30 de zile arestul în dosarul „Frauda bancară”, aflat deja pe rolul judecătoriei.

SIS a dezvăluit probele împotriva lui Nicolae Pelin, omul lui Plahontiuc în schema Metalferos

Nicolae Pelin, omul lui Vladimir Plahotniuc în schema de la Metalferos, a pierdut în primă instanță procesul cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS) după ce această instituție l-a inclus în lista persoanelor asociate cu oligarhul. Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins pe 14 mai 2025 cererea lui Pelin împotriva Serviciului de Informații și Securitate. Instanța de judecată a publicat hotărârea motivată pe 15 octombrie curent. Pelin Nicolae este învinuit că, în perioada 2017-2020, a fost responsabil de coordonarea activității grupului din așa-numită zonă „Centru” a Republicii Moldova gestionată de organizația criminală a lui Vladimir Plahotniuc. Grupul controlat din spate de Plahotniuc este învinuit de spălare de bani, deturnare a fondurilor destinate colectării fierului vechi și neferoase și, în consecință, de devalizarea întreprinderii „Metalferos”, unde statul este acționat majoritar.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor