Interviurile și Reportajele Telejurnalului

Preotul Andrei Bucliș: „Învierea este, de fapt, sărbătoarea de temelie a credinței noastre”

post-img

Paștele, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, reprezintă victoria vieții asupra morții, speranța mântuirii și temelia credinței creștine. Preotul Andrei Bucliș, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, spune că Învierea Domnului este „Sărbătoarea Sărbătorilor și Praznic al Praznicelor”.

„Învierii este, de fapt, sărbătoarea de temelie a credinței noastre pentru că, zice Apostolul Pavel, dacă Hristos nu ar fi Înviat, atunci zadarnică ar fi fost credința noastră”, a explicat preotul.


Potrivit acestuia, sensul profund al Paștelui pornește de la jertfa de pe cruce și se împlinește prin Înviere, moment care a adus omenirii șansa mântuirii. În această perioadă, credincioșii sunt chemați la post, rugăciune și curățire sufletească. Părintele Andrei Bucliș subliniază că Postul Mare este o cale de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos cel Înviat.

„Întreaga perioadă a Triodului este o chemare la pocăință, la evaluarea conștiinței și la curățirea noastră duhovnicească”, afirmă preotul. El spune că pregătirea spirituală autentică presupune spovedanie, împăcare cu aproapele și împărtășanie, pentru ca bucuria Învierii să fie trăită pe deplin.

Un alt aspect important ține de stabilirea datei Paștelui ortodox, care variază de la an la an. Preotul amintește că această regulă a fost stabilită la Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325. „Paștele este sărbătorit în prima duminică după luna plină, de după echinocțiul de primăvară”, a explicat Andrei Bucliș.

În Republica Moldova se păstrează și tradiția sfințirii coșurilor pascale. Preotul spune că nu mărimea coșului este esențială, ci deschiderea sufletului și disponibilitatea de a împărți cu cei care au mai puțin.

„Dacă din acel coș avem înțelepciunea să împărțim și cu cei care nu au, atunci suntem mult mai câștigați”, a punctat acesta.

Ouăle roșii, nelipsite de pe masa de Paște, simbolizează sângele Mântuitorului și viața, iar în tradiția populară sunt asociate și cu imaginea mormântului din care Hristos a înviat. Preotul atrage atenția și asupra importanței familiei în această sărbătoare, spunând că Paștele rămâne un prilej de reunire pentru cei dragi, inclusiv pentru rudele plecate peste hotare.

„Învierea Domnului este și o sărbătoare a familiei. Și așa ar trebui să rămână”, spune Andrei Bucliș.

Referindu-se la Paștele Blajinilor, acesta îndeamnă credincioșii să păstreze sensul autentic al pomenirii celor adormiți. „Să fie o zi de pomenire, nu o zi de ponegrire”, avertizează preotul, criticând ospețele și excesele organizate în unele cimitire.

Potrivit lui, cei plecați dintre noi au nevoie în primul rând de rugăciune, lumină și milostenie făcută cu discreție și din inimă.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter