Social

„Casa Valeriu” - refugiu pentru bolnavii oncologici

„Casa Valeriu” - refugiu pentru bolnavii oncologici

Singurul spaţiu specializat din Republica Moldova dedicat bolnavilor oncologici dar şi familiilor acestora a primit deja primii beneficiari. "Casa Valeriu" a devenit deja loc de tratament și de suflet pentru douăsprezece persoane.

Alexandru Cazacu are 34 de ani şi este farmacist. În luna august a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală și, de atunci, viaţa a luat o altă întorsătură.

ALEXANDRU CAZACU, beneficiar "Casa Valeriu": „Acuma m-am externat din spitalul de urgenţă pe data de 8. Am trecut rezonanţa magnetică nucleară pe 18. Acolo s-a demonstrat că a mai rămas ceva şi urmează să trec chimioterapie. Acum iau pastilele care mi le-a prescris medicul de la Spitalul de Urgenţă”.

Pacientul trece printr-o perioadă de reabilitare, iar "Casa Valeriu" este locul unde se simte în siguranţă.

ALEXANDRU CAZACU, beneficiar "Casa Valeriu": „Oricum multe se schimbă când ieşi din spital e cu totul altceva. Acum e mult mai bine. Pentru mine personal este despre discuţiile cu rudele, mâncarea şi discuţiile cu psihologul. E bine. Anume ca şi comunicare. A fost o persoană cu care puteam să vorbesc mai deschis”.

În Casa Valeriu sunt toate condiţiile necesare iar serviciile oferite sunt gratuite.


DOINA CERNAVCA, fondatoare "Casa Valeriu": „Ca şi timp de cazare, cel mai scurt termen a fost o noapte, cea mai lungă perioadă este Alexandru care şi azi este la noi. Are trei săptămâni de când îl găzduim. Este cel mai diferit bolnav pe care îl găzduim pentru că este tânăr. A venit cu braţele lăsate în jos totalmente şi astăzi face glume”.

"Casa Valeriu" functionează datorită donaţiilor. Cei care doresc să ajute la ingrijirea bolnavilor pot trimite bani în conturile afişate pe ecran. Iar cei ce au nevoie de serviciile Casei "Valeriu" sunt îndemnaţi să sune la numărul de telefon 069467222 sau să acceseze pagina http://www.ajutaunom.md. Proiectul comunitar este implementat de asociaţia obştească Ajută un Om.

"CASA VALERIU" BENEFICIAR: A. O. AJUTA UN OM IBAN lei: MD59AG000000022515674440 IBAN euro: MD05AG000000022515674442 NR. DE CONTACT: 069467222 ADRESĂ WEB: http://www.ajutaunom.md

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter