TV Network
Canalele TVR
Politic

Igor Grosu despre demisia lui Alexandr Trubca: „Decizie corectă pentru el, partid și cetățeni”

post-img
Alexandr Trubca
Sursa foto: ipn.md

Decizia lui Alexandr Trubca de a renunța la mandatul de parlamentar a fost discutată joi și vineri cu conducerea partidului și fracțiunea parlamentară, a declarat președintele PAS, Igor Grosu, sâmbătă dimineață. Liderul formațiunii spune că hotărârea a fost considerată una corectă atât pentru Trubca, „cât și pentru partid și cetățeni”, a subliniat Grosu.

„Joi, am discutat cu dumnealui, după care vineri, în cadrul discuțiilor pe care le-am avut la partid, am ținut ca subiectul ăsta să fie discutat, și în fața fracțiunii. Și în urma discuțiilor la fracțiune, dumnealui a luat această decizie. Am considerat-o corectă și pentru el, și pentru partid, și pentru cetățeni”, a declarat Igor Grosu sâmbătă dimineață, după propunerea lui Vasile Tofan la funcția de premier. 

Renunțarea lui Trubca la mandatul de deputat vine după apariția unor controverse publice legate de o afacere imobiliară în care a fost vizat parlamentarul. Acesta a anunțat vineri după-amiază că a făcut acest pas pe fondul dezbaterilor apărute în spațiul public.

Potrivit procedurii legale, locul vacant din Parlament urmează să fie ocupat de următorul candidat de pe lista electorală a formațiunii, Roman Roșca. 

Deputatul PAS Alexandr Trubca apare într-o afacere imobiliară realizată împreună cu fostul parlamentar PAS Viorel Barda și compania Estate Invest Company, dezvoltatorul unui complex rezidențial din apropierea Port Mall, ale cărui autorizații de construcție au fost suspendate definitiv de instanță, potrivit unei investigații RISE Moldova.

Potrivit investigației, Trubca a fondat în 2024 compania QNA Consulting SRL, despre care a declarat că a fost creată pentru o investiție imobiliară. Firma sa, împreună cu compania fostului deputat PAS Viorel Barda și o altă societate, a cumpărat un teren de aproximativ 80 de ari în comuna Trușeni, iar proiectul imobiliar este realizat de Estate Invest Company.

RISE Moldova mai notează că administratorul Estate Invest Company și concubina acestuia s-au numărat printre cei mai mari donatori persoane fizice ai PAS în campania pentru alegerile parlamentare din 2025, fiecare contribuind cu câte 80.000 de lei. Totodată, publicația susține că, în pofida deciziei definitive a Curții de Apel de suspendare a autorizațiilor de construcție pentru proiectul din zona Port Mall, lucrările pe șantier continuă.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor