Autoritatatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat pe 7 august să inițieze controlul averii și intereselor personale în cazul lui Dumitru Vangheli, fostul administrator al Întreprinderii de Stat MoldATSA, potrivit unui act publicat pe pagina instituției. Refuzul instituției se înregistrează după ce ANI a fost sesizată despre o presupusă încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de Dumitru Vangheli Dumitru.
În consecință, în urma analizei sesizării și materialelor anexate, Autoritatea nu a observat indicii privind existența unor încălcări produse în perioada exercitării funcției. În aceste condiții, inspectorul de integritate a constatat lipsa temeiurilor rezonabile pentru demararea controlului averii și intereselor personale lui Vangheli.
Conform actului publicat de ANI, Dumitru Vangheli a fost numit în funcția de administrator al MoldATSA pe 8 august 2024. Conform datelor accesate de inspectorul de integritate, Dumitru Vangheli, împreună cu membrii familiei, nu au cumpărat sau vândut bunuri imobile în perioada verificării.
În aceeași perioadă, potrivit datelor din Registrul de Stat al mijloacelor de transport, Dumitru Vangheli a vândut mai multe automobile. Printre acestea se numără un Daihatsu Sirion, vândut cu 10.000 de lei, un BMW 740 LI – cu 200.000 de lei, precum și alte automobile cedate unor companii pentru sume cuprinse între 442.635 și 852.740 de lei.
De asemenea, Vangheli a vândut o Toyota Corolla cu 12.000 de euro, un Land Cruiser 150 cu 200.000 de lei, un Renault Duster cu 350.000 de lei, un Toyota Prius cu 200.000 de lei și un Jaguar I-Pace cu 560.000 de lei.
Totodată, el a cumpărat un Ford Fusion cu 170.000 de lei, pe care l-a vândut ulterior cu 100.000 de lei, un Toyota Prius cu 150.000 de lei și un camion Volkswagen Crafter cu 390.000 de lei.
Bunurile au fost cumpărate până la numirea în funcția de șef al MoldATSA
Inspectorul de integritate a subliniat că bunurile mobile înstrăinate au fost dobândite până la perioada supusă controlului și, prin urmare, nu fac obiectul verificării în cadrul perioadei de control.
Dumitru Vangheli a fost demis pe 22 iunie în urma scandalului legat cheltuielile admise în timpul mandatului său în funcția de șef al MoldATSA.
Această întreprindere este una dintre cele mai importante pe care le are statul în proprietate. Ea este responsabilă de gestionarea traficului aerian și administrarea spațiului aerian al Republicii Moldova. Întreprinderea are un rol strategic pentru funcționarea infrastructurii aeronautice și securitatea zborurilor.
Potrivt unei investigații publicată de Ziarul de Gardă, Dumitru Vangheli a fost acuzat că a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat concursul pentru funcția de șef al întreprinderii în 2025. El a declarat că a obținut o licență de pilot în Canada și că a lucrat timp de doi ani la Air Canada, afirmații infirmate de documente și de compania aeriană.
Sursa citată a mai arătat că, după preluarea conducerii Moldatsa, Vangheli a majorat semnificativ salariile conducerii întreprinderii. El a beneficiat, de asemenea, de prime și suplimente salariale consistente, iar după câștigarea concursului a făcut o donație către partidul de guvernare.
În același timp, Dumitru Vangheli este fondator al companiei SRL VANMYR&DAVIDAN, cu activități declarate în domeniul alimentației.
După estimările jurnaliștilor, celelalte companii ale lui Vangheli din R. Moldova prezintă indicatori financiari negativi. Acestea nu desfășoară activități economice semnificative și au raportat preponderent pierderi pe întreaga perioadă de activitate, de la fondare până în 2025.
În urma scandalului de la MoldATSA, trei angajați cu funcții de conducere au fost reținuți pe 23 iulie și plasați ulterior în arest preventiv. Doi dintre aceștia se află în arest la Penitenciarul nr. 13 timp de 30 de zile, iar în cazul celei de-a treia persoane instanța a dispus arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.
Citește și: MoldATSA are un nou administrator. Cine va conduce întreprinderea de stat?Persoanele vizate sunt Olga Tudor, contabilă-șefă a Moldatsa, Loredan Roșca, șef adjunct în Departamentul Securitate Aeronautică, și Marcel Bencheci, șef adjunct în Direcția Administrativă.
Potrivit CNA, cauza penală a fost inițiată pe baza unor suspiciuni că, începând cu anul 2024 și până în prezent, persoanele cercetate ar fi acționat contrar obligațiilor de serviciu, în interes personal sau în interesul unor terțe persoane.