Astăzi, la rubrica „Bruxellesul vine și vă ia icoana din perete”, discutăm despre marele mit că ortodoxia ar fi în pericol în Uniunea Europeană, că mâine-poimâine vin eurocrații, sting candela, confiscă tămâia și pun în loc un seminar despre castravetele standardizat. Numai că tratatele UE au prostul obicei să strice spectacolul.

Lovitură teribilă pentru teoria că Europa abia așteaptă să închidă altarul cu lacătul 

Carta drepturilor fundamentale garantează libertatea de religie, Uniunea spune explicit că respectă statutul bisericilor stabilit de fiecare stat membru, iar aceeași Cartă cere respect pentru diversitatea religioasă. Cu alte cuvinte, în dreptul european nu scrie „jos ortodoxia”, ci exact invers: libertatea credinței este protejată, iar relația dintre stat și biserică rămâne, în esență, la latitudinea statelor membre. 

Să luăm România, această victimă clasică a aşa-zisei dictaturi anti-ortodoxe europene. Numai că tocmai Constituția României spune că libertatea credinței nu poate fi restrânsă, iar cultele sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul lui. Deci, în loc să fie „persecutată” de UE, ortodoxia funcționează într-un stat membru care își protejează constituțional viața religioasă. Greu cu prigoana, când ea apare în Monitorul Oficial, nu în filmele apocaliptice de pe Telegram. 

Bisericile din România sunt pline de Paște, Crăciun, sărbători. Lumea ține post, merge la slujbă, aprinde lumânări. Mergem în Bulgaria, altă tragedie europeană. Constituția bulgară spune că libertatea de conștiință și alegerea religiei sunt inviolabile. Și, culmea culmilor, tot ea spune că creștinismul ortodox răsăritean este religia tradițională a republicii. Să recapitulăm: nu doar că ortodoxia nu e scoasă în afara legii, dar este pomenită explicit în Constituție ca religie tradițională. 

În Grecia, povestea devine și mai incomodă pentru fabricanții de panică. Constituția elenă spune că religia predominantă este cea a Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Dar, în același timp, tot Constituția spune că libertatea conștiinței religioase este asigurată și că religiile cunoscute sunt libere, iar cultul lor este protejat de lege. Adică, stat european, membru UE, cu ortodoxia recunoscută constituțional și cu libertatea religioasă garantată. Ce lovitură teribilă pentru teoria că Europa abia așteaptă să închidă altarul cu lacătul. 

Și mai este Cipru, unde Constituția garantează libertatea de gândire, conștiință și religie. În plus, aceeași ordine constituțională recunoaște Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ciprului dreptul exclusiv de a-și administra propriile afaceri interne și proprietățile. Așadar, nu vorbim despre o ortodoxie tolerată cu milă, ci despre una protejată juridic, inclusiv în organizarea ei internă. Dar sigur, pentru propaganda de serviciu, asta probabil se numește tot „oprimare”. 

Concluzia? Mitul că ortodoxia este în pericol în UE nu e analiză juridică, e teatru ieftin cu lumânări și geopolitică. Realitatea este mult mai plictisitoare pentru propagandiști. Uniunea Europeană protejează libertatea religioasă, respectă statutul bisericilor din statele membre, iar în țări precum România, Bulgaria, Grecia și Cipru ortodoxia nu doar supraviețuiește, ci este protejată prin norme constituționale și instituționale. 

Când propaganda pro-rusă este prinsă cu mâța în sac, sacul devine icoană

Vă prezentăm rubrica „Minunea de la Moscova” în care orice amendă pentru corupție electorală se transformă, prin puterea propagandei, în „prigoană împotriva credinței”. În această logică nouă, dacă apar din neant bani, carduri și pelerinaje foarte bine finanțate, nu mai avem o schemă dubioasă, ci un atac direct asupra tămâii rusești. Iar dacă autoritățile verifică frontiera, propaganda nu o vede ca pe o operaţiune de securitate, ci ca pe o acţiune de a persecuta drepcredincioșii Kremlinului și martorii lui Putin. Mai pe scurt. Când propaganda pro-rusă este prinsă cu mâța în sac, sacul devine instantaneu icoană. 

Urmează episodul doi. Legenda celor 800 de biserici pe care statul abia așteaptă să le confişte. Sigur, pentru că exact asta îi lipsea Republicii Moldova. Mai puține probleme economice și mai multă pasiune administrativă pentru clopotnițe. Numai că realitatea este mai puțin mistică și mai mult juridică. Unde există litigii, decid instanțele. Iar unde preoții și comunitățile au trecut la Mitropolia Basarabiei, mulți au făcut-o după ce Mitropolia Rusă a Chișinăului și Întregii Moldove a reușit performanța de a amesteca altarul cu agenda Kremlinului și războiul din Ucraina. Se pare că nu toată lumea vrea să primească lecții de mântuire geopolitică. 

Și acum, marea superproducție de acțiune: Operaţiunea specială de la Dereneu. În versiunea propagandistică, autoritățile aproape că au coborât din elicopter peste credincioși ca să fure biserica. În versiunea banală, dar adevărată, exista o hotărâre judecătorească, un preot baricadat în interior cu familia, o mulțime care a vrut să forțeze intrarea și polițiști care au încercat să păstreze ordinea. Adică, nu „operațiune anti-ortodoxă”, ci statul încercând să nu transforme o dispută religioasă într-un festival de busculadă cu icoane și nervi. Dar, desigur, în manualul propagandei, orice cordon de poliție devine imediat tanc NATO. 

Iar când aceleași voci care plâng astăzi după „drepturile credincioșilor” au servit ieri povești cu 5G, microcipuri, vaccinuri demonice și alte fantezii cu parfum de Kremlin, poate că problema nu e credința, ci obiceiul de a ambala propaganda în odăjdii. Adevărul e mai puțin spectaculos, dar mai cinstit. Nu asistăm la o persecuție religioasă, ci la o încercare veche de a prezenta orice control, orice instanță și orice fapt verificabil drept conspirație occidentală. Cu alte cuvinte, nu li se ia credința. Li se strică povestea. Și asta, într-adevăr, doare cel mai tare. Amin. 

Mitropolia Basarabiei strică o poveste prea comodă

Avem breaking news din departamentul de geografie sacră: canonicitatea nu se mai măsoară în tradiție, recunoaștere sau viață bisericească, ci în cine a pus primul steagul imperial pe hartă, prin 1813. Mitropolia Chișinăului ne spune oficial că ea este „Biserica Ortodoxă canonică din Moldova”, iar Mitropolia Basarabiei ar fi o „structură religioasă necanonică”, fiindcă Patriarhia Rusă a organizat acolo o eparhie după anexarea țaristă și fiindcă, chipurile, într-o țară nu pot exista două biserici ortodoxe. 

Numai că de aici începe adevăratul miracol. Același argument al frontierei politice e sfânt când istoria merge spre Moscova, dar devine brusc poezie liberă când istoria merge înapoi. Biserica Ortodoxă Română a integrat bisericește Basarabia după 1918, iar în 1925 exista oficial Mitropolia Basarabiei. Apoi, în 1992, Sfântul Sinod al BOR a menționat răspicat că nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei și a recunoscut reactivarea ei ca parte integrantă din Biserica Ortodoxă Română. Iar Patriarhia Română o listează și astăzi oficial între mitropoliile sale. Cu alte cuvinte, este greu să spui că ceva este „necanonic” atunci când instituția respectivă apare la vedere în organigrama oficială a Patriarhiei care o susține. 

Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor este recunoscută în plan pan-ortodox de către toate Bisericile Ortodoxe surori aflate în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română. Acest fapt este demonstrat în mod constant prin participarea ierarhilor Mitropoliei Basarabiei la evenimente liturgice internaționale, prin slujiri comune cu ierarhi ai altor Biserici Ortodoxe și prin relațiile de corespondență și colaborare existente la nivel inter-ortodox.

Pe de altă parte, clericii Mitropoliei Basarabiei au slujit și slujesc în mod legitim în numeroase contexte din afara jurisdicției Patriarhiei Române, cu binecuvântarea ierarhilor locului, atât în cadrul deplasărilor oficiale, cât și în pelerinaje, fapt care confirmă, în mod practic, existența comuniunii liturgice și recunoașterea statutului canonic al Mitropoliei Basarabiei.

O încercare de monopol pe trecut prezentată solemn drept adevăr veșnic

Și mai frumos e că, în 2023, chiar Mitropolia Chișinăului spunea că acuzațiile de necanonicitate lansate împotriva ei de Mitropolia Basarabiei ar încălca comuniunea canonică și euharistică pe care Mitropolia Moldovei o are inclusiv cu Patriarhia Română. Adică, stați puțin. Suntem în comuniune cu Patriarhia Română, dar o mitropolie oficială a Patriarhiei Române ar fi, totuși, necanonică? Este logică de tipul sunt în relații excelente cu familia, mai puțin cu rudele din certificatul de naștere. 

Iar când povestea ajunge la stat, nici Strasbourgul n-a cumpărat scenariul. 

CEDO a decis în unanimitate că refuzul autorităților de la Chișinău de a recunoaște Mitropolia Basarabiei a încălcat articolele 9 și 13 ale Convenției. Curtea nu a judecat dogma și nici n-a ținut loc de sinod, dar a spus limpede două lucruri. Statul nu are voie să arbitreze legitimitatea credințelor și nu trebuie să forțeze comunitățile religioase să stea sub o singură conducere. Iar Republica Moldova a recunoscut oficial personalitatea juridică a Mitropoliei Basarabiei în 2002. Tradus în română simplă. Nu vorbim despre o fantomă, ci despre o instituție reală, recunoscută și protejată juridic.

Așa că poate problema nu e că Mitropolia Basarabiei n-ar fi canonică. Poate problema e că existența ei strică o poveste prea comodă. Una în care istoria începe convenabil în 1813, sare elegant peste 1918 și 1925, trece grăbită peste 1992 și se oprește exact acolo unde geopolitica sună mai convingător decât memoria. Pe scurt, nu asistăm la o dezbatere despre canon, ci la o încercare de monopol pe trecut, prezentată solemn drept adevăr veșnic. Amin, dar cu arhivă.