Social

Profesorii din Republica Moldova amenință cu proteste

Profesorii din Republica Moldova amenință cu proteste

Sindicatele din Educaţie şi Ştiinţă amenință cu proteste, dacă autorităţile nu vor majora salariile profesorilor cu cel puţin 15 la sută.

Asta după ce, în bugetul naţional pentru anul viitor este prevăzută o creştere de doar 9%, pentru cadrele didactice, și 4,8%, pentru personalul non-pedagogic. Preşedintele Federaţiei sindicale, Ghenadie Donos, a declarat pentru TVR MOLDOVA că lefurile dascălilor ar trebui să se apropie de salariul mediu pe economie, 14 mii de lei.

GHENADIE DONOS preşedinte, Federația Sindicatelor Educației, Științei, CNSM: "Cifrele care sunt acum în proiect nu ne aranjează pe noi sindicatele pentru că ele nu reflectă efortul depus de comunitatea pedagogică. Sunt demotivante pentru pedagogi. Suntem în aşteptarea unei decizii favorabile în caz contrar vom recurge la protest. EU înţeleg că situaţia nu e cea mai favorabilă financiar, dar asta nu înseamnă că pedagogii nu merită o valoare de referinţă care să-i motiveze şi să oprească exodul cadrelor didactice, să-i insufle pe tineri să vină la facultăţi. Cel puţin 15% dar noi am arătat ca salariu mediu în învăţământ să fie cât salariu mediu pe economie, adică 35%."

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter