Justiție

Un bărbat a fost condamnat pentru violul finei sale în vârstă de 9 ani

post-img
condamnare

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru violul unei minore și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 14 ani cu executare în penitenciar de tip închis.

Sentința poate fi contestată cu apel.

Conform acuzării înaintate de procurori, în februarie 2020, inculpatul, aflându-se în ospeție la cumătrii săi, după consumul băuturilor alcoolice, a rămas la ei să înnopteze. Pe timp de noapte, având scopul de a-și satisface pofta sexuală cu fiica minoră a acestora în vârstă de 9 ani, a întreținut cu copila un raport sexual.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat, invocând că doar a înnoptat la gazde, fără a comite vreo ilegalitate. Acesta urmează a fi reținut și plasat în arest preventiv, fiind anunțat în căutare.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter