Actualitate

Obiectiv Comun: Generația Unirii, ,,Locomotiva istoriei”

post-img
OBIECTIV COMUN

Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859 este un eveniment-simbol al istoriei românilor, e momentul în care s-a pus fundamentul României întregite, fără de care nu ar fi fost posibilă Marea Unire din 1918. O generaţie de excepţie a reuşit să devină ,,locomotiva istoriei”. Marile personalități erau în stare să se sacrifice pentru ideea unificării. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR Moldova.

,,Figura lui Alexandru Ioan Cuza este una reprezentativă pentru toate generaţiile, în special pentru tineri. La 38 de ani Cuza devenea domnitor. E perioada în care îl regăsim şi pe Kogălniceanu, militant activ al Unirii, o personalitate polivalentă – erudit, cu o pregătire enciclopedică, cu o viziune globală. Aceste personalităţi sunt nişte simboluri naţionale”, a menţionat Ion XENOFONTOV, istoric şi cercetător ştiinţific.  


În opinia lui Mircea-Cristian GHENGHEA, lector universitar din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe lângă aceste nume notorii - generaţia Unirii înseamnă zeci şi sute de oameni care s-au implicat în această luptă. 


,,Ecaterina Vogoride e cea care a intervenit şi a reuşit să salveze procesul care mergea spre unificare. Ea a dat în vileag corespondenţa secretă a lui Vogoride, cel care a falsificat alegerile de la 1857. S-a aflat de toată tărăşenia şi s-au repetat alegerile, iar unioniştii au reuşit să câştige detaşat”, a afirmat Mircea-Cristian GHENGHEA. 


Pe lângă cei enumeraţi, lectorul din Iaşi îi menţionează pe militanţii trecuţi în planul secund, cum ar fi Anastasie Panu, Costachi Negri, Dimitrie Ralet, Dimitrie Bolintineanu şi mulţi alţii.


,,Trebuie să pomenim familia Cotruţă, Casso, Hâşdeu, care au salutat Unirea şi au creat un etalon spre care trebuia să tindă şi Basarabia. Ei vor fi acea flacără care va pregăti Unirea din 1918”, a spus Ion XENOFONTOV.  


Emisiunea poate fi urmărită aici. 

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter