Cartelele SIM nu vor mai putea fi cumpărate anonim. Săptămâna viitoare, Guvernul va vota Hotărârea prin care se decide ca, la procurarea unui număr, fiecare persoană va trebui să prezinte buletinul de identitate. Proiectul s-a aflat până acum în consultări publice. Anunţul a fost făcut astăzi de ministra de Interne, Daniela Misail Nichitin, în contextul escrocheriilor telefonice.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN ministra Afacerilor Interne: Astfel, să reducem riscul celor care utilizează cartelele preplătite o singură dată şi doar pentru a comite infracţiuni. La această etapă, ca o soluţie intermediară, sunt făcute în adresa operatorilor de telefonie mobilă inclusiv demersuri din partea şefului Poliţiei de a diminua comercializarea în cantităţi mari. Pentru că sunt situaţii când se achiziţionează şi 50-60 de cartele odată.
Tot pentru a combate escrocheriile, în şedinţa de azi a Guvernului a fost aprobată ratificarea unui protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind combaterea criminalităţii cibernetice, care presupune un schimb mai operativ de informaţii. Autorităţile le reamintesc oamenilor să fie vigilenţi şi să nu le ofere necunoscuţilor bani, date bancare sau informații personale.