Justiție

Medici din Găgăuzia, judecați pentru malpraxis: Doi pacienți au decedat

post-img
imagine simbol

Trei medici riscă să ajungă după gratii, transmite Procuratura UTA Găgăuzia, care a expediat în instanța de judecată două cauze penale în privința a trei medici. Ei sunt învinuiți de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale care a cauzat decesul a doi pacienți.

Potrivit materialelor de urmărire penală, decesul primului pacient contaminat cu o boală infecțioasă gravă a fost condiționat de neglijența medicală comisă de trei medici din cadrul Spitalului raional Comrat.

Astfel, în octombrie 2022, în urma unei traume grave la un picior, pacientul a fost transportat la instituția medicală, dar a fost examinat într-un volum insuficient. Medicii s-au limitat la o intervenție superficială.

În lipsa unei diagnoze stabilită corect și a efectuării investigațiilor corespunzătoare protocoalelor medicale, angajații spitalului au refuzat internarea pacientului fără a efectua profilaxia antiinfecțioasă obligatorie.

Ulterior, în pofida evoluției simptomelor clinice specifice unei boli infecțioase grave, pacientului nu i-a fost asigurat tratamentul medical de urgență la timpul oportun, fapt ce a dus la consecințe letale.

Conform raportului expertizei medico-legale, a fost stabilită legătura de cauzalitate dintre inacțiunea medicilor și decesul pacientului, indicându-se că acordarea asistenței medicale corespunzătoare și în timp util ar fi putut preveni tragedia.

Cel de-al doilea episod din ianuarie 2025 a dus la decesul altui pacient în același spital la câteva ore după ce victima a suferit multiple fracturi costale și ale oaselor bazinului în urma unui accident rutier.

În pofida gravității traumatismelor, medicii nu au organizat monitorizarea permanentă a funcțiilor vitale ale pacientului și nu au asigurat internarea acestuia în secția de terapie intensivă.

Lipsa controlului medical corespunzător și a unei supravegheri adecvate a exclus posibilitatea evaluării în timp util a stării pacientului și a adoptării unor decizii medicale de urgență.

Concluziile expertizelor medico-legale au stabilit că decesul nu a survenit ca urmare directă a leziunilor suferite, ci ca rezultat al neacordării asistenței medicale corespunzătoare și al încălcării grave a obligațiilor profesionale de către unul dintre medici, fiind stabilită legătura de cauzalitate dintre neefectuarea tratamentului chirurgical de urgență și decesul pacientului.

Faptele incriminate învinuiților se pedepsesc cu închisoare de până la trei ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter