Sute de mii de dolari sau euro ar fi fost în faimoasa sacoșă neagră din dosarul „Kuliok”. Cel puțin asta a declarat în instanță fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, audiat ca martor al acuzării. Ex-vicepreședintele PDM susține că Vladimir Plahotniuc i-a spus câți bani erau în pungă, transmite TV8.
Potrivit lui Cebotari, în kuliok erau 750.000 sau 500.000 de dolari sau euro. Fostul membru PDM a evitat însă să spună același lucru și în fața presei, subliniind că judecătorii trebuie să evalueze toate declarațiile și probele.
În fața magistraților, martorul a mai menționat că a participat la mai multe întâlniri între democrați și socialiști, majoritatea desfășurate la sediul PDM, dar și la una organizată într-un restaurant. La discuții ar fi fost prezenți membrii ambelor formațiuni - PDM și PSRM.
Totodată, Cebotari a declarat că Plahotniuc și Iaralov îi informau despre cum decurgeau negocierile cu PSRM și că nu era uneori clar dacă discuțiile aveau loc cu socialiștii sau cu reprezentanți ai Rusiei.
De asemenea, martorul a afirmat că a primit două stickuri cu înregistrări pe care trebuia să le transmită unor reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Spune că nu a verificat conținutul acestora, dar le-ar fi primit direct de la Plahotniuc.
Astăzi, 5 februarie, a fost audiat și fostul deputat și ambasador, Iurie Reniță, care a publicat videoclipul cu Igor Dodon și faimosul „kuliok” /„sacoșă” a fost audiat joi la Curtea Supremă de Justiție. După pledoarie, Reniță a subliniat pentru presă că nu a postat imaginile din răzbunare, ci doar și-a făcut datoria față de cetățeni, potrivit tv8.md.
Pe 4 februarie, magistrații Curții Supreme de Justiție au reluat cercetarea probelor în dosarul „Kuliokul”/ „Sacoșa” în care este judecat fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. În cadrul ședinței de miercuri, au fost audiați deputatul PAS Lilian Carp, fostul lider al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, fostul ambasador al R. Moldova la Moscova, socialistul Andrei Neguța, și fostul premier în timul regimului Plahotniuc, Pavel Filip.
Pe 12 ianuarie, completul de judecată a acceptat o listă de martori care include nume grele, precum Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov, Andrian Candu, Pavel Filip ș.a. De asemenea, magistrații au anunțat că au acceptat probele procurorilor și avocaților și se vor pronunța asupra lor după ce le vor examina.
Istoricul dosarului „Kuliok”
Dosarul „Kuliok” /„Sacoşa”, în care este judecat fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reluat recent de la zero. Dosarul a ajuns pe masa magistraţilor de la Curtea Supremă de Justiţie în octombrie 2022. De atunci şi până la sfârșitul anului 2025, completul de magistraţi a fost modificat de cel puţin şapte ori, însă examinarea procesului nu a fost afectată.
Fostul președinte Igor Dodon este învinuit în acest dosar de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Mai exact, Igor Dodon este învinuit că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia între 600.000 și 1.000.000 de dolari.
Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale PSRM, inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid.