Actualitate

Ultimatum: Penalități pentru linia Vulcănești–Chișinău dacă nu e gata în mai 2026, spune Junghietu

post-img
linia Vulcănești–Chișinău

Contractorii și subcontractorii implicați în construcția liniei electrice Vulcănești–Chișinău vor fi penalizați dacă proiectul nu va fi finalizat și energizat până la sfârșitul lunii mai 2026, spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

„Au fost o serie de ședințe pe parcursul ultimei săptămâni. Contractorii s-a angajat ca până la sfârșitul lunii mai, această linie să fie energizată, dată în exploatare. Dacă la sfârșitul lunii mai această linie nu este energizată, contractorii și subcontractorii care construiesc acest proiect vor fi penalizați pentru că au făcut promisiuni pe parcursul anului trecut”, a declarat ministrul Junghietu în cadrul unei emisiuni la PROTV Chișinău.

Potrivit oficialului, deși lucrările la linia propriu-zisă au fost finalizate înainte de termen, întârzierile au apărut la nivelul stațiilor electrice, unde progresul a fost mai lent decât cel asumat inițial.

„Doar contractorul de pe linie s-a ținut de promisiune și a terminat lucrările înainte de termen, chiar pe la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, dar am avut situația în stații. Au fost diferite discuții, promisiuni, au spus că da - facem până la sfârșitul anului. I-am întrebat ce aveți nevoie ca să faceți, ni s-au dat confirmări, dar lucrurile nu s-au întâmplat”, a specificat Junghietu.

El susține că finalizarea proiectului până la sfârșitul lunii mai este un obiectiv realist, însă atrage atenția că respectarea termenului depinde de o mobilizare mai intensă a tuturor părților implicate.

„Este real ca acest termen să fie respectat, cu concentrare, cu mobilizare de resurse. Am vizitat stația Chișinău, în ultimele săptămâni de două ori, am fost și la stația Vulcănești, lucrurile avansează, dar cred că se poate de făcut mai mult ca să ne încadrăm în termenul respectiv”, a specificat Junghietu.

Inițial, autoritățile au planificat să dea în exploatare linia Vulcănești-Chișinău la sfârșitul anului 2025. Lucrările au întârziat însă din cauza condițiilor meteorologice. Totodată, au fost puse pe pauză din cauza întârzierilor logistice a anumitor echipamente, lucrările la stațiile electrice Vulcănești și Chișinău.


Citește și: Au fost făcute primele testări la „linia independenței”. Când vor fi terminate stațiile electrice?

Linia Electrică Aeriană are o lungime de 157 de kilometri, peste 500 de piloni și 1.500 de kilometri de conductoare. Ea face o legătura strategică dintre sudul și centrul Republicii Moldova prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. Valoarea totală a investiției se ridică la circa 61 milioane de euro, dintre care aproximativ 27 milioane de euro sunt alocate construcției liniei electrice.

În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea acoperi peste 50 la sută din consumul de energie în perioada de consum maxim. În prezent, toată energia electrică importată în Republica Moldova este transportată pe linia Isaccea – Vulcănești – Moldgres (Transnistria) – Chișinău, care a ieșit din funcțiune în urma unui atac rusesc din 23 martie curent.

Citește și: La ce etapă sunt lucrările în Stația Electrică Vulcănești?

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter