Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit titluri de onoare mai multor persoane în semn de profundă apreciere a meritelor deosebite față de statul Republica Moldova și a înaltei măiestrii profesionale, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Printre cei decorați de președintă se numără mai mulți comisari și angajați ai Inspectoratului de Carabinieri, ai întreprinderilor silvice, Serviciului Fiscal, Curții de Conturi, oameni de artă, businessmeni și profesori.
Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de persoanele care, prin devotament și profesionalism, contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova.
„Apreciem munca dumneavoastră de zi cu zi. Nu obosiți să o faceți excelent, pentru că în primul rând aici avem excelență de la care trebuie să învățăm și pe care trebuie să o răspândim. Doar cu oameni ca dumneavoastră vom reuși să unim societatea, doar cu oameni ca dumneavoastră vom reuși să avem grijă de comunitățile noastre și de țara noastră”, a subliniat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a mai adăugat că anul 2024 a fost un an cu realizări remarcabile, dar și cu lecții valoroase. „Cu toții ne dorim să trăim într-o țară liberă, democratică, într-o țară unde oamenii au oportunități să câștige, să rămână acasă, să poarte de grijă celor dragi, într-o țară în care ne simțim în siguranță și într-o țară care are grijă de natură, de pământ, de calitatea apei, de calitatea aerului. Inclusiv lupta împotriva corupției este un domeniu pe care astăzi îl vom premia. Cu toții reprezentați ce are mai bun țara noastră, vă mulțumesc pentru aceasta, să nu obosiți, să nu renunțați și să-i ajutați și pe cei din jurul dumneavoastră să învețe cum să facă lucrurile frumos, așa cum le faceți dumneavoastră”, a punctat șefa statului.