Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, a participat joi, 22 octombrie, la ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, desfășurată la Moscova și prezidată de patriarhul Kirill. Vladimir este membru permanent al acestui for bisericesc, în cadrul căruia au fost adoptate decizii referitoare la regiunile de est ucrainene ocupate de armata rusă după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Potrivit comunicatului Patriarhiei Moscovei, reuniunea a avut loc la reședința patriarhală și sinodală de la Mănăstirea Danilov. Mitropolitul Vladimir figurează printre membrii permanenți ai Sfântului Sinod, alături de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
Participarea sa la lucrările acestui for are loc în contextul în care patriarhul Kirill susține invazia rusă în Ucraina, iar autoritățile ucrainene acuză structurile religioase subordonate Patriarhiei Moscovei că sprijină războiul și justifică acțiunile militarilor ruși în teritoriile ocupate.
Pe 4 noiembrie 2023, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că i-a înaintat acuzații penale patriarhului Kirill, pe numele său civil Vladimir Gundiaev. Potrivit SBU, acesta ar face parte din cercul restrâns al conducerii politice și militare ruse responsabil de războiul împotriva Ucrainei și ar fi îndemnat credincioșii să se mobilizeze în sprijinul agresiunii.
Patriarhul Kirill se află și pe listele de sancțiuni ale Marii Britanii și Cehiei. Londra a justificat măsurile prin sprijinul acordat de acesta agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, în calitate de reprezentant al cercului de putere care validează și susține invazia.
De cealaltă parte, episcopul Ioan de Soroca, fost responsabil de comunicare în cadrul Mitropoliei Moldovei, a declarat anterior că mitropolitul Vladimir participă de mai mult timp la ședințele Sinodului și este membru activ al acestui for din vara anului 2000.
„Faptul că Înaltpreasfinția Sa a participat la lucrările Sinodului, în cadrul cărora s-a adoptat această serie de decizii cu referință la unele regiuni din Ucraina, nu înseamnă că este de acord cu cele exprimate de Dvs. precum că ar fi de acord cu toate astea”, a afirmat episcopul Ioan.
Reprezentantul Mitropoliei a precizat că instituția nu recunoaște regiunile separatiste din Ucraina și susține integritatea teritorială a statului vecin.
„Noi recunoaștem că Ucraina este o țară integră și dorim ca în această țară, vecina noastră, să fie restaurată pacea, dreptatea și liniștea pentru toți locuitorii ei. La fel, Înaltpreasfințitul pledează și ne îndeamnă pe toți să ne rugăm pentru pacea Ucrainei. Nu ne ocupăm de subiecte politice”, a adăugat episcopul.
În ceea ce privește informațiile potrivit cărora autoritățile de la Kiev l-ar fi declarat pe mitropolitul Vladimir persona non grata, episcopul Ioan le-a calificat drept „doar niște zvonuri”.
„Nu avem în mod oficial informații în acest sens, precum că Înaltpreasfinția Sa ar fi fost declarat indezirabil în Ucraina”, a spus acesta.
Citește și: Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a fost „binecuvântat” de KirilSolicitat să comenteze participarea mitropolitului Vladimir la adoptarea deciziilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse privind regiunile ucrainene ocupate de Federația Rusă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a precizat că nu poate evalua aspectele legale ale acțiunilor unui reprezentant al bisericii.
„Cu toate acestea, poziția Republicii Moldova este cunoscută și clară – țara noastră nu recunoaște ocuparea ilegală a teritoriilor Ucrainei. De asemenea, Republica Moldova este aliniată la sancțiunile UE ce vizează aceste regiuni”, se arată în răspunsul diplomației de la Chișinău.