Persoanele care comandă produse de pe platforme online din străinătate, precum Temu, vor achita TVA de 20% pentru bunurile cu o valoare de până la 150 de euro, începând cu 1 noiembrie 2026. Precizările au fost făcute de către „Poșta Moldovei”, care menționează că taxa va fi aplicată comenzilor comerciale expediate persoanelor fizice.
Potrivit instituției, TVA-ul va fi calculat în funcție de valoarea bunurilor. Cumpărătorii vor putea achita taxa direct pe platforma de unde fac comanda, dacă aceasta oferă o asemenea opțiune, sau la ridicarea coletului de la Poșta Moldovei, în cazul în care plata nu a fost efectuată în avans.
Pentru coletele cu bunuri în valoare de peste 150 de euro, vor fi aplicate în continuare regulile vamale și fiscale în vigoare.
Noile prevederi nu se aplică în același mod coletelor trimise între persoane fizice. Cadourile și alte trimiteri de acest tip, cu o valoare mai mică de 150 de euro, rămân scutite de taxe, în condițiile prevăzute de legislație, și nu vor fi supuse TVA-ului aplicabil comenzilor comerciale.
O altă schimbare va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Pentru trimiterile vizate va fi introdusă o taxă de gestionare de 12 lei pentru fiecare colet. Aceasta va fi achitată separat de TVA și de eventualele taxe vamale.
Poșta Moldovei avertizează că informațiile declarate despre conținutul și valoarea coletelor trebuie să fie corecte și complete. Datele greșite sau incomplete pot duce la întârzieri în procesarea vamală și livrarea comenzilor.
Totodată, instituția precizează că, în cazul returnării coletului, TVA-ul achitat și taxa de gestionare nu vor fi restituite.