Zelenski confirmă că discuțiile dintre Ucraina și Rusia urmează să aibă loc, potrivit CNN. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care susține o declarație de presă la Ankara, a confirmat că o delegație de oficiali ucraineni este pregătită să se întâlnească cu o delegație rusă în Turcia.
Dacă întâlnirea va avea loc, acesta ar fi primul contact direct între oficiali ai celor două țări de la începutul anului 2022.
Un lucru este sigur: Volodimir Zelenski nu va merge la Istanbul, deoarece reuniunea „nu este la nivel prezidenţial”, a adăugat această sursă.
Zelenski se află la Ankara, pentru discuții cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, relatează TVR Info.
Citește și: Zelenski, la Ankara: „Delegația rusă arată ca o recuzită de rezervă"
Întâlnirea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, s-a încheiat, a anunțat președinția ucraineană, pentru CNN.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia un mesaj omologului său rus Vladimir Putin. „Sunt aici”, a spus Zelenski, răspunzând la întrebările jurnaliștilor despre ce ar dori să îi transmită liderului rus.
Citește și: Trump crede că nu se va întâmpla nimic în ce privește Ucraina dacă el nu se întâlnește cu Putin
Zelenski a declarat mai devreme că va decide dacă va zbura la Istanbul pentru a participa la posibilele discuții dintre Ucraina și Rusia după ce va vorbi cu Erdoğan, însă biroul său nu a indicat până acum ce intenționează să facă liderul ucrainean.
Citește și: Zelenski insistă pentru o întâlnire cu Putin: Este războiul lui, negocierile trebuie să fie cu el