TAMARA SUCIU, locuitoare, or. Bucovăț, r. Strășeni: „Am și de specialitate și literatură artistică: Eminescu, Creangă, Druță, mai mulți scriitori de-ai noștri.”

În Casa Mare a adunat și o bibliotecă.

„Am citit mult în viață. Când era o zi de sărbătoare, mă puneam și citeam. Când voiam să mă liniștesc mai croșetam câte ceva, mai brodam.”

Dacă azi, majoritatea se informează de pe internet, doamna Tamara e abonată la diverse publicații.

„Îl citesc cam în două zile ziarul. La mine se dublează literele și deja dacă am probleme sunt nevoită să las pentru a doua zi. Odihnesc ochii. Citesc cu plăcere. Acolo ai ce citi, poți să te informezi. Nu-mi place să fiu mințită. Vreau de la prima sursă să știu adevărul, mai cu seamă acum în politică, cum se face.”

Obiceiul de-a citi îl are din tinerețe, pentru că aproape 40 de ani a activat ca medic de familie.

„Am absolvit institutul de medicină în 1980. După care, am început să activez la Vorniceni. Toată viața acolo am activat până m-am îmbolnăvit. Și am trecut cu serviciul aici în sat.”


De baștină este din satul Braniște, raionul Râșcani.

„Ne-am stabilit aici, ne-am construit cu încetul. Am locuit trei ani în casă, a alunecat pământul și ne-a stricat casa. După care, repede de acolo, am adus totul în casa nouă pentru că nu aveam unde ierna.”

A tratat sute de pacienți, lucru pentru care se bucură. Chiar dacă de ea nu întotdeauna a avut grijă.

„De sănătatea mea, cam rare ori am căutat de ea. Tot timpul copii aveau probleme de sănătate, îi tratam acasă și nu la spital.”

Medicina de atunci nici nu se compară cu cea de acum.

„Foarte mult a evoluat. EU mă uit acum ce aparate au spitalele și cum bolnavii se folosesc de aceste servicii, e foarte modern, dar atunci era greu de tot cu privire la asta. Mai era o lege când nici ambulanța nu ne dădea voie să o chemăm. Trebuia să mergem la pacient acasă, dacă era grav de tot atunci chemam ambulanța. Dar acum s-a ușurat și munca medicilor de familie, pentru că, un om dacă se simte rău, apelează la serviciul 112, vine salvarea și rezolvă problema.”

A avut un stagiu de muncă de 36 de ani, dar nu se poate lăuda că are și o pensie mare.

„Pensia e 3500 lei. Te duci la poștă și plătești facturile. În rest, ce trebuie pe lângă casă, dar foarte puțin rămâne. Strâng pentru lemne pentru anul următor. Dar e foarte puțin, foarte puțin”.

Uneori, ca să-și mai aducă aminte anii de studenție, se uită prin fotografii.

„Cu fetele în cameră studente. Aici tot. Cât de interesanți au fost anii de studenție au fost doamna Tamara? Cred că sunt cei mai interesanți din viață. Colegii se distrau și carte făceau. Dar eu dacă circulam dimineața eram la tren la 05:00 și la 16:30 terminam orele și la 17:01 era trenul, trebuia fuga să ajung la gară. Nu prea cu distracții”.


Mereu e cu gândul la cei apropiați.

„În 2012 a decedat soțul de atunci eu sunt singură. Copiii sunt la Chișinău. Nepoții încă sunt mici din cei care sunt acasă, dar cei mari sunt departe. Asta e a doua nepoțică. Am un nepoțel locuiește în Florența, dar nepoțica a terminat colegul și universitatea în Londra și activează acolo.”

Nu se plânge pe viață. Doar un lucru își mai dorește:

„Să fie sănătoși copiii, că de altfel m-aș pierde. Cu pensiile pe care le avem noi, m-am pierde fără copii. Ei sunt totul pentru mine și nepoții sănătoși. Ei sunt cea mai mare bucurie din viața noastră.”