Poliția a venit cu detalii despre perchezițiile efectuate joi în mai multe locații din centrul și nordul republicii privind coruperea electorală la membrii organizației criminale „Șor” în care era vizat, potrivit surselor apropiate oligarhului fugar, inclusiv președintele raionului Orhei, Vasile Adașan.
Potrivit unui comunicat al Poliției emis joi seară, oamenii legii cercetează penal un bărbat și o femeie într-o cauză ce vizează coruperea electorală în contextul alegerilor parlamentare din septembrie 2025. De asemenea, în dosar sunt investigate și fapte de finanțare ilegală a partidelor și de spălare a banilor.
Mai exact, oamenii legii susțin că un grup de persoane afiliate organizației criminale Șor ar primi bani de proveniență îndoielnică prin aplicația mobilă PSB a băncii rusești Promsveazbank, supusă sancțiunilor internaționale. Prin urmare, aceste transferuri sunt ilegale, precizează sursa citată. Persoanele vizate sunt suspectate că ar folosi banii pentru corupere electorală, finanțare a partidelor politice.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat obiecte care ar demonstra activitatea ilegală a grupului infracțional: telefoane mobile cu informație relevantă, calculatoare portabile, documente bancare și alte obiecte. De asemenea, aceștia păstrau și copii ale proceselor-verbale cu privire la coruperea electorală pasivă comisă de subalternii celor doi bănuiți cu vârste de 38 și 50 de ani.
„Membrii grupului infracțional recurg la noi metode de comunicare cu cetățenii racolați în scop electoral – le instalează în telefoane o nouă aplicație denumită „Taito,” prin care aceștia ar urma să comunice în grup închis și ar urma să primească informații și indicații de la coordonatorii lor. În acest scop, cetățenii și-ar oferi benevol datele personale - codul personal și adresa de domiciliu - pentru folosirea noii aplicații mobile ca în cazul aplicației PSB”, se menționează în comunicatul citat.
Poliția îndeamnă cetățenii să se abțină de la oferirea datelor personale în condiții neclare și, în general, în situații care ar indica încercări de influențare a votului la alegerile parlamentare din septembrie 2025.
Citește și: Descinderi în localități din R. Moldova. Sursele Șor: A fost reținut președintele raionului Orhei
Joi dimineaţă, canalele de Telegram asociate grupului criminal Șor au transmis că președintele raionului Orhei, Vasile Adașan, ar fi fost reținut la Chișinău și transportat la Inspectoratul de Poliție Orhei. Într-un clip publicat pe o reţea socială, acesta a susţinut că, prin aceste „şicanări”, ar fi fost împiedicat să participe la vizita premierului Dorin Recean de la Orhei.
„Escortat cu două echipe mobile, sensul-giratoriu, regiunea Cricova. Motivul precum că este apelul 112 că în automobil sunt substanţe psihotrope. Alt motiv nu au găsit. Motivul real este că azi Recean e la Orhei şi cred le e frică să nu aibă întrebări incomode”, a spus VASILE ADAŞAN.
Reprezentanţii poliţiei au spus că Adașan doar a fost escortat la sediul poliției pentru unele verificări, dar nu a fost reținut.