Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a estimat vineri că președintele rus Vladimir Putin a făcut o „enormă greșeală" trimițând o echipă „de rangul doi" pentru negocierile cu Ucraina la Istanbul, în Turcia.
„Cred că Putin a făcut e enormă greșeală", a declarat Rutte de la Tirana, cu câteva ore înainte de începutul primelor negocieri directe între Moscova și Kiev de după primele săptămâni ale războiului declanșat prin invazia rusă în februarie 2022.
„El știe foarte bine că mingea este în terenul său, că el este în dificultate și că el a făcut o enormă greșeală", a continuat Rutte, la sosirea la summitul Comunității Politic Europene (CPE) în capitala albaneză. „Cred că toată presiunea este acum pe Putin", a mai spus Rutte, potrivit Agerpres.
Vladimir Putin a propus negocieri directe între cele două țări. Însă, îndemnat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski să vină „în persoană" la Istanbul pentru a negocia cu el, președintele rus nu a făcut deplasarea.
Delegația rusă este condusă de un consilier de rangul doi al lui Vladimir Putin, Vladimir Medinski, fost ministru al culturii.
Pentru secretarul general al NATO, Kievul, spre deosebire de Moscova, a adoptat o atitudine constructivă. „Cred că este un lucru foarte bun că ucrainenii sunt la masa negocierilor", a subliniat Rutte. „Ei au trimis o delegație care este cu adevărat gata să negocieze un armistițiu", a adăugat el.
Sosit joi seara la Tirana, Volodimir Zelenski urmează la rândul său să participe la summitul CPE, care reunește liderii celor 27 de țări membre ale UE și ai altor circa 20 de alte țări europene.
În spatele acestui acronim se află țări cu traiectorii radical diferite în relația cu UE: candidați declarați (și nerăbdători) pentru aderare, țări care știu că ușa le este închisă pentru multă vreme sau Regatul Unit, care a ales în urmă cu nouă ani să părăsească UE.