S-a topit zăpada, iar drumurile din Chişinău arată ca după un dezastru natural. Sunt pline de gropi, mai mari şi mai mici, spre disperarea şoferilor nevoiţi să facă slalom chiar şi pe străzile recent reparate. Conducătorii auto susţin că nu s-ar fi ajuns la această situaţie, dacă lucrărille ar fi fost de calitate. Autorităţile spun, însă, că au început deja plombarea gropilor în unele zone.
Strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani al Chişinăului este plină de gropi adânci şi greu de evitat. O imagine similară surprindem şi în alt capăt al oraşului, în sectorul Ciocana.
ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: „Asfaltul de la sensul giratoriu de la intersecția străzii Alecu Russo cu bulevardul Mircea cel Bătrân din Chisinau este intr-o stare deplorabila. După cum puteți vedea, la fiecare pas fiecare dăm de o groapa mai mare sau mică”.
Lângă sensul giratoriu de la intersecţia străzii Alecu Russo cu bulevardul Moscova s-a format un crater imens. Şoferii, chiar şi cei mai experimentaţi, nu prea pot ocoli groapa din intersecţie şi, fără să vrea, creează situaţii de accidente.
Autorităţile municipale susţin că o echipă de muncitori a început plombarea unor gropi mai mari.
ILIE CEBAN, viceprimarul municipiului Chişinău: „Avem asfalt rece. Acest asfalt poate fi aplicat, pentru că este rece, un asfalt special, un amestec special care poate fi aplicat pe perioada rece a anului şi vom interveni. Deja intervenim prompt în acest sens. Ori avem în continuare şi apă foarte multă în carosabil şi îngreunează acest proces”.
Am făcut un experiment împreună cu un instructor auto care ne-a explicat cum ar trebui să evităm o groapă de pe carosabil.
ARTUR CECAN, instructor auto: „Gaura ar trebui să treacă undeva sub piciorul drept, imaginar sigur. Dar dacă noi nu putem să o ocolim, sunt mai multe găuri sau una mare. Ce facem? Frânăm până la ea, însă în momentul impactului neapărat luăm piciorul ca masa sau greutatea maşinii să se transfere pe toate patru roţi”.