Aşa zisele autorităţi de la Tiraspol au refuzat ajutorul oferit de Guvernul de la Chişinău, după ce Gazprom a anunţat că va sista livrările de gaze către Republica Moldova din 1 ianuarie. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Maia Sandu, după o întâlnire de lucru cu premierul Dorin Recean, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, şi vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „Pentru malul stâng lucrurile sunt mai complicate. Guvernul îmrpeună cu partenerii de dezvoltare au venit cu propuneri concrete de acordare a ajutorului umanitar, aici mă refer la alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng la spitalele de pe malul drept dacă este nevoie. Am înţeles că regimul de la Traspol a refuzat aceste ajutoare. Deci vom vedea cum se vor desfăşura lucrurile, dar repet autorităţile fac totul ca să uşureze această situaţie”.
Ministrul Educaţiei, Dan Perciun, spune că se analizează mai multe scenarii privind procesul de învăţământ pentru cei patru mii de elevi din şcolile cu predare în limba română din regiunea separatistă transnistreană şi din zona de securitate.
DAN PERCIUN ministrul Educaţiei: „Vom decide dacă vom prelungi vacanţa pentru una sau mai multe săptămâni sau dacă vor merge pe regim online. Noi am discutat cu directorii de acolo. Avem 18 instituţii de învăţămînt care sunt afectate de situaţie. Din ultima discuţie avută, preferă totuşi învăţământul online fără a prelungi vacanţa."
După întâlnirea de astăzi cu reprezentanţii guvernului şi Parlamentului, preşedintele Maia Sandu a reamintit că cetățenii de pe malul drept al Nistrului au asigurate gaze naturale necesare în perioada rece a anului. Iar decizia concernului rus de a opri livrările către regiunea transnistreană este un şantaj energetic, miza Kremlinului fiind destabilizarea Republicii Moldova şi influenţarea alegerilor parlamentare din 2025. În acest context, Maia Sandu a făcut un îndemn la calm şi i-a indemnat pe cetăţeni să consume energia raţional.