Social

Cinci vieți salvate în 48 de ore: Succes al transplantului de organe în Republica Moldova

post-img
Cinci vieți salvate în 48 de ore: Succes al transplantului de organe în Republica Moldova

Medicii de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au realizat, săptămâna trecută, cinci intervenții de transplant în decurs de 48 de ore, un record pentru sistemul medical din Republica Moldova. Este vorba despre două transplanturi de ficat și trei transplanturi renale, toate operațiile fiind finalizate cu succes.

Transplanturile hepatice au fost efectuate de echipa coordonată de profesorul Adrian Hotineanu, șeful Catedrei chirurgie nr. 2 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. 

Intervențiile de transplant renal au fost realizate de echipa condusă de Andrei Galescu, șeful Secției urologie, împreună cu Sergiu Gaibu, șeful Secției hemodializă și transplant renal.

Beneficiarii acestor intervenții sunt pacienți care au primit grefe de la donatori aflați în moarte cerebrală, organele fiind prelevate de echipele medicale de la Institutul de Medicină Urgentă și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, instituții autorizate pentru această procedură.

Potrivit Ministerului Sănătății, evoluția postoperatorie este favorabilă, iar pacienții se află în prezent sub supraveghere medicală, în perioada de recuperare.

Citește și: În R. Moldova, se fac tot mai puține transplanturi. Care sunt cauzele?

Performanța vine într-un context dificil. În luna octombrie, datele oficiale arătau că, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost realizate doar zece transplanturi renale și hepatice. 

Potrivit Agenției de Transplant, principalele cauze sunt lipsa donatorilor și numărul limitat de spitale acreditate pentru prelevarea organelor. În prezent, peste 75 de pacienți se află pe lista de așteptare pentru un transplant de ficat sau rinichi.

O singură intervenție de transplant implică aproximativ 40 de specialiști, iar durata unei operații poate ajunge la 10 ore. Cele mai multe transplanturi de organe au fost înregistrate în 2017, aproape 30 la număr.

În Republica Moldova, transplantul de organe se efectuează exclusiv în centrul specializat din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, iar doar trei instituții medicale sunt autorizate pentru prelevarea organelor. 

Potrivit Ministerului Sănătății, toate costurile de prelevare și transplant sunt acoperite din bugetul de stat.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter