Anul acesta au fost făcute doar 10 transplanturi renale şi hepatice în Republica Moldova. Potrivit Agenției de Transplant, unul dintre motive este lipsa donatorilor, dar şi numărul limitat de spitale acreditate care pot preleva ogane. Între timp, peste 75 de pacienți își așteaptă rândul pentru un transplant de ficat sau rinichi. De Ziua Europeană a Donării de Organe, Ţesuturi și Celule, cetăţenii sunt încurajați să salveze vieţi atunci când alt pacient se află în moarte clinică iar organele lui pot fi donate.
Viorica Gojan are o boală cronică de rinichi și avea nevoie mereu de monitorizare medicală şi tratamente. În acest an, ea a fost operată la Spitalul Clinic "Timofei Moșneaga" unde a primit un rinichi de la tatăl său, care i-a schimbat radical viaţa.
VIORICA GOJAN, pacientă: Din 2022 am fost la hemodializă, timp de aproape 3 ani, mi-am dorit din totdeauna un transplant. Tatăl a hotărât el să fie donator.Transplant de rinichi, acum am patru luni de zile după operaţie, mă simt foarte bine, tăticul la fel.Sunt bucuroasă că am deja o viaţă normală alături de copii mei.
La 18 ani, o altă pacientă a aflat că are hepatita B şi D. Au urmat ani de tratamente, dar starea de sănătate s-a agravat şi a ajuns la ciroză hepatică. Ea este prima femeie din Republica Moldova care a beneficiat de un transplant de ficat de la un donator aflat în moarte cerebrală.
VALENTINA SUCITU, pacientă: După transplant într-adevăr viața se schimbă radical. Starea în care eu am fost, asta e o nouă viaţă, care până la şi după. Eu îi sunt recunoscătoare doamnei şi spun nu te ştiu cine eşti, dar pun mâna aşa şi mă rog şi zic trăiesc două vieţi, pentru tine şi pentru mine.
Potrivit staticticii, în ultimii 10 ani au fost facute 360 de transplanturi renale, aproape 80 de transplanturi hepatice şi 314 transplanturi de cornee. La o singură intervenţie chirurgicală sunt implicaţi aproape 40 de specialişti, iar durata unei operaţii poate fi şi de 10 ore. În 2025 au fost efectuate şapte transplanturi hetatice şi trei renale. Pentru prima dată a fost făcut şi un transplant de ficat la un copil.
ADRIAN HOTINEANU, medic chirurg: 99% de pacienţi transplantaţi în RM a fost anume pentru hepatite virale şi faza terminală a hepatitelor virale. Anul acesta ajungem la 10,cu părere de rău 15 pacienţi ar fi nevoie de transplantat încă. După pandemie noi revenim foarte greu.
În Republica Moldova sunt două tipuri de donatori, vii şi în moarte cerebrală. În 2017 au fost înregistrate cele mai multe transplanturi de organe, aproape 30 la număr.
În Republica Moldova transplantUL de organe se face doar în centrul special din Spitalului Clinic "Timofei Moșneaga". Doar 3 instituţii sunt autorizate pentru prelevarea organelor, astfel că multor pacienţi aflaţi în moarte cerebrală nu le pot fi prelevate organelle.
GRIGORE ROMANCIUC, director Agenția de Transplant, Republica Moldova: Dacă vorbim de lista de aşteptare de exemplu pentru transplantul renal avem actualmente în jur de 25 de pacienţi. Dacă vorbim de transplantul hepatic pe lista de aştepare avem în jur de uşor peste 50.
GHENADIE VATAŞCHI, director executiv Agenţia Naţională de Transplant, România: Au fost două grefe hepatice de-a lungul colaborării noastre care au venit încoace din RO şi au salvat pacienţi, de partea cealaltă dacă nu mă înşel au fost patru grefe renale care au venit în spre RO din spre MD.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii: Unica problemă în RM este lipsa de organe. Pentru aceasta avem nevoie să atragem inclusiv biserica ca să fie implicată în campaniile noastre de informare pentru a vorbi oamenilor despre donarea de organe şi faptul că aceasta nu este împotriva divinităţii.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, toate costurile de prelevare şi de transplant sunt acoperite din bugetul de stat.
REPORTER: IRINA MIHAILICI
Imagine: Mihai Scobioală