O conațională a încercat să scoată din Republica Moldova 26 000 de euro, fără a-i declara.
Potrivit Serviciului Vamal, totul s-a întâmplat ieri, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Astfel, printre pasagerii cursei „Chișinău-Milan Bergamo” a fost găsită conaționala care intenționa să ajungă în Italia cu 26 000 euro, fără a-i declara cum cere legea.
Prin urmare, în cadrul controlului de securitate au fost observate bancnotele în geanta de mână, ulterior la extinderea verificărilor, echipa comună a descoperit cei 26 mii euro, nedeclarați organului vamal.
Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este transmis pentru cercetare Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.