Fosta deputată Irina Lozovan, asociată lui Ilan Șor, a depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, care i-a respins acțiunea în care cere anularea dispoziției Parlamentului de suspendare a achitării drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor. Mai exact, este vorba despre perioada cuprinsă între 21 septembrie și 20 decembrie 2023, timp în care s-a aflat în arest la domiciliu, fiind urmărită penal în dosarul de racolare contra bani a unor primari, scrie Anticoruptie.md.
Potrivit portalului național al instanțelor de judecată, dosarul civil a fost înregistrat la Curtea Supremă de Justiție pe 23 iunie 2026.
Deputata Irina Lozovan a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru acceptarea finanțării ilegale a Partidului „Renaştere” din partea grupului criminal organizat Şor. Judecătorii au dispus o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru soțul deputatei, Pavel Gârleanu, în cadrul aceluiași dosar.
Potrivit procurorilor, Lozovan și soțul său au încercat să îl mituiască pe primarul orașului Ocnița, pentru ca acesta să adere la Partidul „Renaștere. Cei doi i-au promis primarului 1 milion de lei personal și un alt milion de lei alocați Primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița.
Deși primarul a refuzat „oferta”, inculpații au continuat acțiunile de „convingere” și au luat de la sediul Partidului „Renaștere” 30.000 de dolari, bani ce proveneau de la grupul Șor, pentru a-i transmite primarului de Ocnița. În aceeași zi, soțul Irinei Lozovan a fost reținut și perchiziționat.
Cei 30.000 de dolari au fost recunoscuți în calitate de corp delict și au fost trecuți în folosul statului. De asemenea, au fost confiscate două notebook-uri.
Sentința de condamnare a Irinei Lozovan și a soțului acesteia a fost menținută de Curtea de Apel. După pronunțarea primei instanțe, cei doi au fugit din țară.
● Citește și: Ulanov, Nesterovschi și Lozovanu rămân fără salariu de la Parlament pentru absențe nemotivate