Justiție

CSP a respins cererea avocatului lui Stoianoglo, care a cerut suspendarea examinării raportului privind performanțele Procurorului General suspendat

Alexandr Stoianoglo
Sursa video: TVR MOLDOVA

Consiliul Superior al Procurorilor a respins cererea avocatului lui Stoianoglo, care a cerut suspendarea examinării raportului privind performanțele Procurorului General suspendat. Stoianoglo a primit calificativul "nesatisfăcător" şi a contestat în instanţă raportul comisiei de evaluare. Chiar şi aşa, CSP a început examinarea raportului dar, după mai bine de patru ore de dezbateri, a decis să amâne subiectul.

După ce solicitarea a fost respinsă, avocatul Angela Copil, membru al Comisiei de evaluare, a prezentat raportul privind  performanțele procurorului general suspendat în faţa Consiliul Superior al Procurorilor. Ea a declarat că a fost examinată activitatea procurorului general și nu a persoanei Alexandr Stoianoglo.

ANGELA COPIL, membru, Comisia de evaluare: „A fost straniu pentru noi cum a fost reacţia procurorului general în raport de un subiect şi un alt subiect, mă refer aici la Platon şi la Plahotniuc. Faţă de unul o retorică, faţă de altul o altă retorică,deşi ambii sunt criminali şi ambii trebuie să fie traşi la răspundere în egală măsură pentru faptele pe care le-au comis.”

Alexandr Stoianoglo spune că metodologia de evaluare a performanţelor sale a fost total greşită.

ALEXANDR STOIANOGLO, procuror general suspendat: „Comisia de evaluare a pus pe seama actualului procuror general toate neajunsurile din sistemul procuraturii care îşi originea de mult înainte de perioada de preluare a mandatului de procuror general. Şi de fapt sunt produsul, consecinţelor din perioada precedentă care nu pot fi înlăturate în termen limitat.”

După audierea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, CSP a decis să amâne subiectul, pentru că era aproape ora 22. Şedința a fost întreruptă și urmează să fie reluată luni, la ora 08:30.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter