Alexandru Bălan, fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, acuzat că ar fi transmis secrete de stat ale României către serviciile de informații din Belarus, vrea să fie eliberat. El a fost adus în această dimineață la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și a cerut o măsură mai blândă.
ACTUALIZARE. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au respins lui Alexandru Bălan, fost adjunct al şefului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, contestaţia la măsura de prelungire a arestării, decisă în 29 ianuarie 2026 de Curtea de Apel Bucureşti.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Bălan Alexandru împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2026 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală”, este soluţia dată, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Digi24.
Instanţa supremă îl obligă pe Bălan să plătească suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Fostul șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova a fost scos din arestul Capitalei și adus la Curtea Supremă. El își dorește să fie cercetat în stare de libertate. Conform anchetatorilor, Alexandru Bălan ar reprezenta un pericol public în cazul în care ar fi cercetat în libertate și un pericol pentru siguranța națională.
Bălan se află în arest din 10 septembrie 2025, măsura fiind prelungită de mai multe ori de instanțele din București. Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie - moldovenească și română - a fost ridicat de procurori pe 8 septembrie 2025, la Timișoara, și pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de informații secrete de stat, în formă continuată. „Din probatoriul administrat a reieșit faptul ca, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizata a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat - KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României”, a transmis DIICOT.
Alexandru Bălan, potrivit procurorilor, s-ar fi întâlnit de două ori, în Budapesta, cu ofițeri de informații din KGB al Belarus. Procurorii DIICOT au subliniat la acel moment că au existat „suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate”.