TV Network
Canalele TVR
Social

Un cartier din Chișinău, terorizat de câini fără stăpân. Doi copii au fost muşcaţi, iar acum se află sub supravegherea medicilor

video

O haită de câini fără străpân terorizează, de câţiva ani, locuitorii unui cartier din sectorul Botanica, Chişinău. Animalele sunt foarte agresive şi deseori atacă trecătorii. Săptămâna trecută, doi copii au fost muşcaţi, iar acum se află sub supravegherea medicilor. Cetățenii R. Moldova din zonă au sesizat de mai multe ori autorităţile dar problema nu s-a rezolvat.

Fiica în vârstă de 7 ani a Olgăi Goncear a fost muşcată de un câine în timp ce se afla pe terenul de joacă din curtea blocului.

OLGA GONCEAR, mama copilului: „Eu stăteam la fereastră şi am văzut-o că ea a ieşit la terenul de joacă. Cum ea stătea la terenul de joacă, cum ea stă la terenul de joacă şi când s-au apropiaţi bărbaţii, eu m-am speriat de ce s-au apropiat. Şi am fugit la ea, şi ea mi-a povestit.”

Fetița a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost mușcată de câine. Animalul este supravegheat conform procedurilor legale pentru a exlude riscul infectării cu rabie. O altă fetiță, de cinci ani, a fost și ea muşcată în timp ce se întorcea cu bunicul de la grădiniţă. Incidentul s-a produs pe bulevardul Traian, în apropierea grădiniței 142. Potrivit directoarei, copilului i-a fost imediat administrat vaccinul antirabic dar rămîne sub supraveghere medicală.

ELA CÎRLIG, director, Grădiniţa 142: „Copilul mergea, a cules nişte floricele şi când s-a aplecat, un câine a muşcat-o de fese. A fost adresare la medic, şi deja a primit prima vaccină. Urmează să primească încă patru.”

Câinele a fost prins de hingherii de la Primărie şi va sta paisprezece zile in carantină. Animalul va fi sterilizat şi vaccinat şi ar putea rămâne la adăpostul pentru animalele fără stăpân. In zonă mai sunt aproape 10 câini fără stăpân mai iar unii dintre ei sunt foarte agresivi.

NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: „Câțiva locuitori din acest cartier au grijă de maidanezi, le-au construit chiar și câteva cuști şi îi hrănesc regulat. Cu toate acestea, animalele devin deseori agresive, în special față de copii, povestesc oamenii. Mai grav e că, la doar câțiva pași distanţă, e un teren de joacă, iar în apropiere se află şi o grădiniță.”

„Vreo două femei au adus şi pus acolo. Şi le dau şi mâncare, şi apă, tot.”

„Şi pe copilul meu l-a muşcat un câine. Slavă domnului că era în pantaloni, şi nu a ajuns până la piele. Iată, mişună pe aici. Eu mereu îmi ţin copilul de mânăm pentru că îmi este frică.”

„Ei sunt agresivi, dacă simt că eşti mai slab, sau copii sau sunt flămânzi.”

Cetățenii se plâng că autoritățile nu fac nimic să resolve problema. Pretorul Sectorului Botanica, Diana Guba, nu a fost de găsit la sediu si nici la telefon nu a răspuns pentru a da explicații.

Responsabilii de supravegherea şi protecţia animalelor de la Primărie susţin că au aflat din presă despre cîinii agresivi din cartier și promit că vor rezolva problema.

RUSLAN DARIE, administrator interimar, ,,Supravegherea și protecția animalelor'': „Eu vă mulţumesc pentru că mi-aţi adus la cunoştinţă. Promit că lucrătorii întreprinderii municipale se vor deplasa la faţa locului, echipa de capturatori. În caz că depistăm aşa, sesizăm organele. Adică Pretura. Vedem care e situaţia şi intervenim.”

Anul trecut, au fost capturaţi peste 1 300 de câini fără stapân, dar mulți dintre ei au ajuns, din nou, pe străzile Chisinaului după ce au fost sterilizaţi şi vaccinaţi.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter