Ședința de luni, 16 februarie, în dosarul în care Vladimir Plahotniuc este învinuit de furtul a circa 39,3 milioande de dolari și 3,5 milioane de euro din sistemul bancar a fost amânată pe motiv că fostul lider democrat ar fi bolnav. Potrivit procurorului de caz, Alexandru Cernei, învinuitul nu a prezentat și un certificat medical în acest sens.
„Ședința a fost amânată din motivul indicat că starea de sănătate nu permite inculpatului să se prezinte în ședință de o judecată. Am indicat că este nevoie să fie prezentat un certificat medical. Noi nu suntem medici și nu putem să stabilim dacă într-adevăr persoana are posibilitate să se prezinte sau nu la ședință. Astăzi, din nou, s-a indicat verbal (n.r. - că ar fi bolnav), de aceea și-am solicitat certificat medical în scris în care să-i indice starea de sănătate și cât poate să dureze însănătoșirea inculpatului”, a spus procurorul Alexandru Cernei.
Nici martorii care urmau a fi audiați astăzi nu au venit la ședința de judecată.
„Avocaților li s-a dat posibilitate la ședința precedentă că, în caz că nu va fi posibil asigurarea prezenței inculpatului din motiv de sănătate, să fie asigurată prezența martorilor. Din păcate, vedem că nu au fost întreprinse acțiuni pentru a fi prezenți martorii și instanța și-a asumat concursul de a cita persoane. Li s-a dat posibilitatea să aleagă ce martori, la dorință, pot să fie indicați din lista de 48 de persoane... doar trei. Adică, ei aveau o marjă foarte largă de a alege persoanele ce urmau să fie audiate astăzi”, a mai spus procurorul.
De cealaltă partea, avocatul Lucian Rogac a spus că starea de sănătate a lui Vladimir Plahotniuc nu îi permite deplasarea la ședința de judecată, fapt confirmat, potrivit lui, printr-un act prezentat pe masa judecătorilor.
„Nu sunt medic și nu știu cât poate să dureze însănătoșirea. Nu am reușit să discut cu medicul din penitenciar doar că i-am solicitat printr-o cerere să fie eliberat un certificat ca să-l putem prezenta instanței de judecată”, a spus Rogac.
Cât despre lipsa martorilor la ședința de judecată, Rogac a afirmat că a fost solicitat ajutorul instanței în acest sens.
„După cum cunoașteți, joi, a fost admisă cererea privind audierea martorilor suplimentari. Apărarea a epuizat toate căile pentru identificarea datelor de contact a martorilor. (...) Nu am solicitat un termen suplimentar pentru a nu tărăgăna solicitarea cauzei, dar instanța de judecată are acces la baza de date”, a spus Lucian Rogac.
Pe 12 februarie, Vladimir Plahotniuc a fost escortat în faţa instanţei. El a cerut ca şedinţa să fie amânată pentru această săptămână, precizând că are o viroză şi se simte rău, motiv pentru care nu poate să facă declaraţii. Procurorii afirmă că este doar încă o modalitate de tergiversare a procesului.
Citește și: Audierea lui Plahotniuc, amânată. Procuror: „Poate fi o acțiune de tergiversare”
Tot joi, 12 februarie, magistrații au acceptat şi audierea a încă trei martori noi din lista de 48 solicitată de apărarea lui Vlad Plahotniuc în dosarul "Frauda bancară".
Vladimir Plahotniuc urma să facă primele în dosarul "Frauda Bancară", în care e judecat.
Fostul lider PDM a fost adus în Republica Moldova pe 25 septembrie, anul trecut, după ce s-a ascuns șase ani de justiția din ţară. Acum, pe numele lui sunt patru mandate de arest preventiv 30 de zile în penitenciar.
Oligarhul e vizat în dosarele Frauda Bancară, Metalferos, Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte şi Sacoşa, în care e bănuit de coruperea fostului preşedinte Igor Dodon.