Politic

Evghenia Guțul îi cere lui Putin presiune asupra Chișinăului ca să o „elibereze necondiționat”

post-img
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și guvernatorul regiunii găgăuze a Republicii Moldova, Evghenia Guțul
Sursa foto: ria.ru

Guvernatoarea regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, îi cere, într-o scrisoare, președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să aplice toate mecanismele diplomatice și politice posibile pentru a o elibera. Ea califică reținerea sa drept violare a statutului special al regiunii găgăuze și cere protecție din partea Rusiei pentru „poporul găgăuz”.

„Vladimir Vladimirovici (...), Vă cer, în calitate de lider al unei mari puteri și apărător istoric al drepturilor popoarelor, să folosiți toate mecanismele diplomatice și politice posibilie pentru presiune asupra Chișinăului, cu cererea ca să fiu eliberată necondiționat”, se spune într-o scrisoare publicată pe Facebook. 

Potrivit Centrului Național Anticorupție, guvernatoarea Găgăuziei a fost reținută marți seară într-un dosar de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații. Aceasta este o nouă cauză penală în care bașcana figurează împreună cu viceprimara de Orhei, Anastasia Țurcan.

În acest dosar, acțiunile s-au desfășurat sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, cu suportul Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

Pe 25 martie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat prezentarea probelor în dosarul Evgheniei Guțul și al unei secretare a oficiului central al fostului Partid „Șor”. 

Ambele sunt învinuite de complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid„Șor” și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal condus de oligarhul fugar Ilan Șor.

Aceasta este pentru a doua oară când Evghenia Guțul cere intervenția Rusiei. 

Pe 20 martie 2024, Evghenia Guţul, în cadrul unui interviu pentru publicația rusească „Izvestia”, a cerut „protecție” din partea Rusiei pentru etnicii găgăuzi, invocând aceleași pretinse presiuni din partea Chișinăului.

Utilizarea unui cuvânt care înseamnă atât „apărare”, cât și „protecție”, în opinia experților Institutului pentru Studierea Războiului, are menirea să seteze condițiile necesare Kremlinului să interpreteze „apărare” într-un sens militar, „dacă preferă acest lucru”.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor