Justiție

Procuratura anunță că ședința de judecată în dosarul Șor va continua și astăzi. „După etapa dezbaterilor judiciare, instanța urmează să pronunțe o decizie definitivă pe caz”

post-img
Ședință de judecată

Ieri, 12 aprilie 2023, începând cu orele 10:00 și terminând la orele 20:45, a avut loc o nouă ședință la Curtea de Apel Chișinău în cauza penală de acuzare a lui Ilan Șor de săvârșirea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani (art.190 alin.(5) și art. 243 alin.(3) din Codul penal), parte din dosarul ,,Frauda Bancară", se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupției.

La debutul ședinței, partea apărării a solicitat reluarea cercetării judecătorești, însă instanța a respins cererea.

Ulterior apărătorii au înaintat o cerere de recuzare, instanța calificând-o ca fiind abuzivă și repetată.

Toate aceste acțiuni ale părții apărării Procuratura Anticorupție le califică ca fiind încercări de tergiversare a procesului.

De asemenea, pe parcursul ședinței instanța a fost nevoită să întreprindă măsuri în vederea asigurării ordinii, or un deputat din Parlamentul Republicii Moldova a intrat în sala de judecată și a realizat acțiuni pentru împiedicarea bunei desfășurări a ședinței. În aceste condiții instanța a dispus ca ședința de judecată să fie desfășurată doar în prezența părților în proces și a reprezentanților mass-media, poliția evacuînd deputatul din sala de ședințe.

Procuratura Anticorupție este ferm convinsă că tentativele de intimidare a instanțelor de judecată sau a părților și participanților la proces sunt inadmisibile și incompatibile cu scopurile procesului penal.

Ședința a continuat cu discursul procurorului și pledoariile apărătorilor până la aproximativ 20:45, când ședința a fost întreruptă la cererea avocatului străin, pe motiv că dorește verbal să ia cuvânt în dezbateri care va dura circa două ore, iar traducătorul său a tradus în mod cursiv pe parcursul la mai mult de opt ore. Cererea a fost acceptată de instanță, cu dispunerea continuării dezbaterilor astăzi, 13 aprilie 2023 la 9:30.

După etapa dezbaterilor judiciare, instanța urmează să delibereze și să pronunțe o decizie definitivă pe caz.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter