TV Network
Canalele TVR
Social

Tineri din Republica Moldova, instruiți despre procesele democratice și integrarea în UE

video

75 de tineri din Republica Moldova vor învăţa, timp de patru zile, ce este implicarea civică, procesele democratice şi integrarea în UE, la o şcoală de vară, găzduită la Costeşti, Ialoveni. Participanţii vor fi instruiţi de lideri de opinie, jurnalişti, autorităţi şi îşi vor putea consolida capacităţile de gândire critică, munca în echipă şi aptitudinile de lider.

Tineri din mai multe regiuni ale Republicii Moldova participă în aceste zile la ateliere, dezbateri și exerciții practice despre cetățenie activă, implicare civică, Uniunea Europeană și activism digital. Valentina este din autonomia găgăuză şi studiază la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. A venit la şcoala de vară în speranţa că tot ceea ce va învaţă aici o va ajuta să schimbe percepţia oamenilor din regiune despre Uniunea Europeană.


VALENTINA participantă, UTA Găgăuzia: Am venit aici deoarece eu vreau să înţeleg cum putem să contruim în ţară o democraţie şi o societate mai sănătoasă şi europeană. Mulţi oameni, tinerii, desoperim informaţii despre Europa şi vrem să avem între Chişinău şi Găgăuzia un dialog.


Dezideratul nostru de a participa este de a face un networking cu specialişti şi tineri din domeniu, de a face schimb de idei şi bune practici, de a capta toată această energie pozitivă şi neapărat s-o implementăm în comunitatea noastră. Să analizez trainerii cum livrează sesiunile, ce informaţii livrează, ce moduri şi să preiau bune practici pe care le-aş putea aplica. Despre valori comune, planuri ca să ducem Republica Moldova în UE.


Şcoala de vară "Tinerii pentru Democrație și Viitor European" este susţinută şi de Biroul de Integrare Europeană.


RODICA CRUDU secretar de Stat al Guvernului pentru Integrare Europeană: Cea mai importantă etapă în istoria modernă a Republicii Moldova, în care încercăm să aducem Europa acasă, cea mai bună şi valoroasă investiţie pe care putem s-o facem este în tineri.


Şcoala de vară este organizată de Asociația Obștească "Institutum Virtutes Civilis", în parteneriat cu Fundația Soros Moldova și Ministerul Culturii


DANIELA VIDAICU director executiv, Soros Moldova: În 2025 noi, împreună cu partenerii de la IVC ne-am gândit să interacţionăm cu un grup de tineri, cu cei mai buni tineri din Republica MoldOVA. Mă bucur că ideea la care ne-am gândit a ajuns realitate.


LILIANA PALIHOVICI președintele AO "Institutum Virtutes Civilis": Viitorul acestei ţări să fie într-o democraţie puternică, într-o familie mare a statelor europene. Acestea sunt valorile pe care le promovăm şi ne străduim ca numărul susţinătorilor acestro valori să crească în Republica Moldova.


După participarea la şcoala de vară, tinerii vor trebui să organizeze cel puțin o discuție cu semenii din comunităţile lor despre democrație, procese democratice și implicare civică.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter