FC Petrocub își începe astăzi aventura în Liga Campionilor. În primul tur al preliminariilor, deținătoarea titlului din Republica Moldova va juca cu echipa KF Egnatia, de trei ori la rând campioană în Albania.
ION JARDAN, căpitan, FC Petrocub: Toți sunt concentrați și motivați. Joci astfel de meciuri în preliminariile Ligii Campionilor de doar câteva ori în carieră.
Este pentru a doua oară în istorie când FC Petrocub își încearcă puterile în preliminariile Ligii Campionilor. În 2024, formația din Hîncești a fost eliminată, în primul tur, de APOEL Nicosia. Acum, "leii" au de înfruntat gruparea KF Egnatia, cea care are șase trofee în palmares și dispune de un lot evaluat la 7,25 milioane de euro.
ION JARDAN, căpitan, FC Petrocub: Jucăm împotriva unei echipe cotate. Este campioana Albaniei pentru al treilea an consecutiv. Este o formație care demonstrează continuitate și randament în joc. Este o grupare mobilă și tehnică.
SHOTA MAKHARADZE, antrenor, FC Petrocub: Este o echipă foarte bine organizată. Are în lot legionari buni. De fapt, este o combinație dintre albanezi și legionari din Brazilia și Spania. Ceea ce m-a uimit este faptul că sunt foarte disciplinați, cu un joc bine pus la punct.
În schimb, campioana Republicii Moldova are un avantaj. A jucat cu Dacia Buiucani și cu Milsami Orhei, în noul sezon din primul eșalon. În ambele cazuri au fost victorii.
SHOTA MAKHARADZE, antrenor, FC Petrocub: Consider că avem un avantaj, deoarece am disputat deja două partide oficiale și echipa este în tonus.
Prima manșă a confruntării dintre FC Petrocub și KF Egnatia este găzduită de stadionul "Zimbru" din Chișinău, cu arbitrul principal Sayat Karabaev din Kazahstan. Returul va avea loc pe 15 iulie, în Albania. Dacă "leii" vor ieși învingători, echipa din Hâncești va intra în runda secundă a preliminariilor Ligii Campionilor. În caz contrar, FC Petrocub va părăsi lupta pentru calificarea în cea mai tare competiție inter-cluburi de pe continent și va fi redirecționată în turul doi preliminar din Liga Conferințelor.